MOZÁIC ², -Ă, mozaici, -e, adj. Legat de învățătura religioasă a lui Moise, bazat pe această învățătură. Religie mozaică. ♦ (Substantivat) Adept al cultului propovăduit de Moise.

MOZÁIC, -Ă adj. Privitor la mozaism. // s.m. și f. Adept al mozaismului. [Pron. -za-ic. / < fr. mosaïque].

MOZAÍC s.n. 1. Lucrare ornamentală, compusă din bucăți mici de marmură, de sticlă etc. colorate diferit și care alcătuiesc o figură, un tablou etc. 2. Combinație, amestecătură (frumos îmbinată) de diferite elemente, culori etc. ♦ Operă literară care conține multe elemente eterogene, însă armonios ordonate. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. Boală a unor plante cauzată de un virus și care se prezintă ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaïque, it. mosaico].

MOZÁIC², -Ă adj., s. m. f. (adept) al mozaismului. (< fr. mosaïque)

MOZAÍC¹ s. n. 1. lucrare ornamentală din bucăți mici de marmură, sticlă etc. colorate diferit, care formează figuri geometrice, flori etc. 2. combinație de diferite elemente, culori etc. ◊ operă literară care conține multe elemente armonios ordonate. ◊ compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde două tipuri de țesuturi diferite genetic. 4. boală a unor plante cauzată de un virus, un amestec de pete gălbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaïque, it. mosaico)

MOZÁIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de mozaism; propriu mozaismului. [Sil. -za-ic] /<fr. mosaïque

MOZAÍC ~uri n. 1) Operă de artă decorativă, formată prin asamblarea estetică a unor bucăți de materiale (piatră, sticlă, marmură, ceramică, smalț) de diverse culori, fixate între ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constând din realizarea unei suprafețe lustruite (de pardoseală) din ciment, cu bucăți mici de marmură, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico

MOZÁIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al mozaismului. /<fr. mosaïque

mozaìc n. 1. lucrare compusă din pietricele sau smalțuri de diferite colori și dispuse așa încât să formeze figuri, arabescuri; 2. fig. operă compusă din bucăți separate, din proză și versuri.

mozàic a. ce vine dela Moise: legea mozaică.

2) *mozáic, -ă adj. (d. Móses, forma latină a luĭ Moĭse, legĭuitoru Jidanilor). Judaic, jidănesc. Adv. Jidănește: a se închina mozaic.

1) *mozáic n., pl. e, și (ob.) -íc, pl. urĭ (it. mosáico și musáico, fr. mosaïque, d. mlat. musáicum, cl. musivum, mozaic, musivus, de mozaic, d. musaeum, greșit îld. muséum, templu al muzelor, muséus, de muze, d. vgr. museîon, „muzeu” și „mozaic”; ngr. (după fr.) mozaika. Cp. cu arhivă). Pardoseală orĭ suprafață de părete compusă din petricele saŭ bucățele de smalț așezate ca să formeze figurĭ orĭ la întîmplare. Fig. Operă literară saŭ și muzicală saŭ orĭ-ce lucru compus din multe bucățĭ: Austro-Ungaria era un mozaic de popoare. V. ghivecĭ și psifoaĭe.

mozáic¹ (-za-ic) adj. m., s. m., pl. mozáici; adj. f., s. f. mozáică, pl. mozáice

mozaíc s. n., pl. mozaícuri

mozáic adj. m., s. m. (sil. -za-ic), pl. mozáici, f. sg. mozáică, pl. mozáice

MOZÁIC adj., s. (BIS.) iudaic.

sclavul mozaicului expr. (deț.) însărcinat cu curățenia în celulă.