mozaic², ~ă [At: DL / P: ~za-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr mosaïque, it mosaico] 1-2 smf, a (Adept) al mozaismului. 3 a Privitor la mozaism.

mozaic¹ sn [At: CR (1830), 424^]/18 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri și (asr) ~ice / E: fr mosaïque, it mosaico] 1 Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor plăci sau cuburi mici de marmură, ceramică, sticlă, smalț etc. care se lipesc între ele și se fixează pe fața materialului de construcție printr-un liant de ciment sau de mastic. 2 (Fig; udp „de”) Îmbinare, amestec de elemente eterogene. 3 Compoziție de caractere tipografice deosebite. 4 (Bot; pan) Boală a plantelor provocată de un virus, care se manifestă prin apariția unor pete decolorate pe frunze, alternând cu porțiuni colorate normal și care îi dau aspectul unui mozaic¹ (1).

MOZAIC ², -Ă, mozaici, -e, adj. Legat de învățătura religioasă a lui Moise, bazat pe această învățătură. Religie mozaică. ♦ (Substantivat) Adept al cultului propovăduit de Moise.

MOZAIC¹, mozaicuri, s. n. Lucrare (de artă) decorativă în care plăci sau bucăți mici de diferite materiale, de forme și culori variate, sînt lipite între ele cu mortar sau cu mastic alcătuind un desen ornamental sau figurativ. Alături de palatul alb și cărămiziu se înălța o clădire mult mai mare: coloane sculptate, statui, mozaicuri o împodobeau cu o bogăție de piatră, granit și marmură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2806. ◊ Loc. adv. În mozaic = ca un mozaic, în multe culori; pestriț, colorat. Un covor de petice, împletit de dumneaei, în mozaic de culori. BASSARABESCU, S. N. 17. ♦ Fig. Amestec de elemente, culori, lucruri, ființe diferite. Luna... pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18. Strofa lui [Coșbuc] e variată, capricioasă, cîteodată un adevărat mozaic. GHEREA, ST. CR. III 378. Un mozaic curios de tot soiul de neamuri, afară de romîni. ALECSANDRI, la CADE.

MOZAIC s.n. 1. Lucrare ornamentală, compusă din bucăți mici de marmură, de sticlă etc. colorate diferit și care alcătuiesc o figură, un tablou etc. 2. Combinație, amestecătură (frumos îmbinată) de diferite elemente, culori etc. ♦ Operă literară care conține multe elemente eterogene, însă armonios ordonate. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. Boală a unor plante cauzată de un virus și care se prezintă ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaïque, it. mosaico].

MOZAIC, -Ă adj. Privitor la mozaism. // s.m. și f. Adept al mozaismului. [Pron. -za-ic. / < fr. mosaïque].

MOZAIC², -Ă adj., s. m. f. (adept) al mozaismului. (< fr. mosaïque)

MOZAIC¹ s. n. 1. lucrare ornamentală din bucăți mici de marmură, sticlă etc. colorate diferit, care formează figuri geometrice, flori etc. 2. combinație de diferite elemente, culori etc. ◊ operă literară care conține multe elemente armonios ordonate. ◊ compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde două tipuri de țesuturi diferite genetic. 4. boală a unor plante cauzată de un virus, un amestec de pete gălbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaïque, it. mosaico)

MOZAIC ~uri n. 1) Operă de artă decorativă, formată prin asamblarea estetică a unor bucăți de materiale (piatră, sticlă, marmură, ceramică, smalț) de diverse culori, fixate între ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constând din realizarea unei suprafețe lustruite (de pardoseală) din ciment, cu bucăți mici de marmură, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico

MOZAIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al mozaismului. /<fr. mosaïque

MOZAIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de mozaism; propriu mozaismului. [Sil. -za-ic] /<fr. mosaïque

mozaìc n. 1. lucrare compusă din pietricele sau smalțuri de diferite colori și dispuse așa încât să formeze figuri, arabescuri; 2. fig. operă compusă din bucăți separate, din proză și versuri.

mozàic a. ce vine dela Moise: legea mozaică.

2) *mozáic, -ă adj. (d. Móses, forma latină a luĭ Moĭse, legĭuitoru Jidanilor). Judaic, jidănesc. Adv. Jidănește: a se închina mozaic.

1) *mozáic n., pl. e, și (ob.) -íc, pl. urĭ (it. mosáico și musáico, fr. mosaïque, d. mlat. musáicum, cl. musivum, mozaic, musivus, de mozaic, d. musaeum, greșit îld. muséum, templu al muzelor, muséus, de muze, d. vgr. museîon, „muzeu” și „mozaic”; ngr. (după fr.) mozaika. Cp. cu arhivă). Pardoseală orĭ suprafață de părete compusă din petricele saŭ bucățele de smalț așezate ca să formeze figurĭ orĭ la întîmplare. Fig. Operă literară saŭ și muzicală saŭ orĭ-ce lucru compus din multe bucățĭ: Austro-Ungaria era un mozaic de popoare. V. ghivecĭ și psifoaĭe.

mozaică sf vz mozaic¹

mozaic² (lucrare decorativă) s. n., pl. mozaicuri

mozaic¹ (care ține de mozaism) adj. m., s. m., pl. mozaici; adj. f., s. f. mozaică, pl. mozaice

mozaic² s. n., pl. mozaicuri

mozaic¹ (-za-ic) adj. m., s. m., pl. mozaici; adj. f., s. f. mozaică, pl. mozaice

mozaic s. n., pl. mozaicuri

mozaic adj. m., s. m. (sil. -za-ic), pl. mozaici, f. sg. mozaică, pl. mozaice

mozaic, -icuri (mozaicuri venețiene).

mozaic, -că; -ci, -ce (religiune mozaică).

sclavul mozaicului expr. (deț.) însărcinat cu curățenia în celulă.

MOZAIC adj., s. (BIS.) iudaic.

MOZAIC¹ s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor plăci sau cuburi mici de marmură, ceramică, sticlă, smalț etc. care se lipesc între ele și se fixează pe fața materialului de construcție printr-un liant de ciment sau de mastic. De curînd s-au aflat aci două bucăți de mozaic în două fețe, alb și negru. CR (1830), 424¹/18. Totimea literaturii samănă o mozaică, a căria pietricele. . . nu sînt unite cu ipsos. RUSSO, S. 92. în sala aceasta se află mozaice, statuie și diferite antichități romane. FILIMON, O. II, 155. Palat de marmoră antică Ce poartă-n frunte-o scumpă mozaică. ALECSANDRI, POEZII, 263. Nișele . . . erau altădată decorate cu mozaice, înfățișînd pe cei 12 apostoli. BOLINTINEANU, ap. CADE. Deasupra tronului, portretul lui Ștefan cel Mare, lucrat în mozaic venețian. DELAVRANCEA, O. II, 164. Biserica a suferit. . . o prefacere totală, și mormintele au dispărut astfel, și aici, supt scîndurile și mozaicul din vremea noastră. IORGA, C. I. I, 15. Lumina candelei, din care se preling nestemate verzi și se fărîmă de mozaicul sclivisit cu acid fenic. KLOPȘTOCK, F. 227, cf. CONTEMP. 1948, nr. 108, 4/5. Se înălța o clădire mult mai mare: coloane sculptate, statui, mozaicuri o împodobeau cu o bogăție de piatră, granit și marmoră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 806. Direcția interzicea cu asprime elevilor săi să „murdărească” mozaicul șters al intrării principale. T. POPOVICI, S. 5. ◊ (Prin analogie) Mă gîndeam, în bancă, la mozaicul mărunțel și pipărat al salamului. CIAUȘANU, R. SCUT. 56. ◊ F i g. Luna, ridicată peste duzi. . . , pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe ce licăreau la cea mai mică adiere de vînt. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18. Tremura un briliant de foc îmbujorînd mozaicul pe care alunecași de-a pururi în sufletul meu. KLOPȘTOCK, F. 247. ♦ (Adverbial; învechit, rar; pe lîngă verbul „a lucra”) în tehnica mozaicului¹ (1). Cina cea de taină. . . cu 12 apostoli închipuiți în trupuri mari, și acest tot lucru nu este zugrăvit, ci lucrat tot mozaic. GOLESCU, Î. 46. ◊ F i g. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”) îmbinare, amestec de elemente eterogene. Rousseau, Petrarca, Schiller, ce mozaic de poeți ! NEGRUZZI, S. I, 46. Spre a diseca, însă această societate atît de bălțată și a examina fiecare din părticelele ce compun ăst mozaic social, trebuie meditare. BOLLIAC, O. 248, cf. 249. Mozaic curios de tot soiul de neamuri. ALECSANDRI, ap. CADE. Strofa lui e variată, capricioasă, cîteodată un adevărat mozaic. GHEREA, ST. CR. III, 378. Un covor de petice, împletit de dumneaei, în mozaic de culori: parcă mii de flori de lînă și-au scuturat petalele, în neregulă, pe jos. BASSARABESCU, S. N. 17. Fraza nu e deci un fel de mozaic, compus din părticele (cuvinte), ci noi gîndim în fraze, pe care le analizăm în cuvinte. PUȘCARIU, L. R. I, 103. M-am trezit stingher, om înstrăinat, încrustat într-un mozaic de oameni de toată mîna. BRĂESCU, A. 211. Solidari prin instinct, acest mozaic de rase alcătuiau adesea un bloc solid cînd se credeau loviți în drepturile lor. BART, E. 290. Se vede. . . că mozaicul ciudat de nume proprii nu a apărut întîmplător în „țiganiada”. VARLAAM-SADOVEANU, 174. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. Cf. DN. 2. P. a n a l. (Bot.) Boală a plantelor provocată de un virus, care se manifestă prin apariția unor pete decolorate pe frunze, alternînd cu porțiuni colorate normal și care îi dau aspectul unui mozaic¹ Cf. DT, DN. Mozaicul tutunului. Mozaicul cartofului. DER. – Pl.: mozaicuri și (astăzi rar) mozaice. – Și; (învechit) mozaică s. f. – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

MOZÁIC², -Ă adj. Care aparține mozaismului, privitor la mozaism. Religie mozaică. ♦ (Substantivat) Adept al mozaismului. Cf. DL, DM, DN. – Pronunțat: -za-ic. – Pl.:mozaici,-ce. – Din fr. mosaïque, it. mosaico.