MORGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

MORGĂ¹, morgi, s. f. Clădire special amenajată în care se depun cadavrele neidentificate și unde se fac autopsii în cazul când este necesar să se constate cauza morții; institut medico-legal. ♦ Sală specială într-un spital unde se depun morții pentru constatarea cauzei decesului. – Din fr. morgue.

morgă² sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 20 / Pl: morgi / E: fr morgue] (Liv) 1 Atitudine sau comportare disprețuitoare a unei persoane față de semenii săi. 2 Afectare exagerată a propriei demnități.

morgă¹ sf [At: BART, E. 252 / Pl: morgi / E: fr morgue] 1 Clădire sau încăpere special amenajată în care se depun cadavrele și se execută autopsiile. 2 (Arg) Închisoare.

MORGĂ², morgi, s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

MORGĂ¹, morgi, s. f. Clădire special amenajată în care se depun cadavrele neidentificate și unde se fac autopsii în cazul când este necesar să se constate cauza morții. ♦ Sală specială într-un spital unde se depun morții până la înmormântare. – Din fr. morgue.

MORGĂ² s. f. (Franțuzism) Trufie, mîndrie, orgoliu, aroganță. Era un băiat bun, serviabil și fără morgă. C. PETRESCU, C. V. 102. Ar fi de un nespus de mare folos ca învățătorul să-și părăsească morga magistrală și să coboare lîngă elev. VLAHUȚĂ, O. A. 188. E... ruinat lipit pămîntului, însă tot fudul, tot țanțoș și plin de «morgă». CARAGIALE, N. S. 96.

MORGĂ ¹ s. f. Clădire special amenajată în care se află cadavrele neidentificate sau cele care necesită autopsii pentru stabilirea legală a cauzelor morții. ♦ Sală specială într-un spital, unde se depun morții, provizoriu, pînă la înmormîntare. Domnul doctor a telefonat că vă așteaptă la morga spitalului ca să asistați la autopsia unui înecat. BART, E. 252.

MORGĂ¹ s.f. Clădire în care se depun cadavrele găsite și neidentificate. ♦ Cameră într-un spital unde se depun cadavrele bolnavilor; prosectură. [< fr. morgue].

MORGĂ² s.f. Înfățișare de o seriozitate și o severitate afectate. [< fr. morgue]

MORGĂ² s. f. 1. institut medico-legal. 2. clădire, încăpere într-un spital în care se depun cadavrele și se fac autopsiile; prosectură. (< fr. morgue)

MORGĂ¹ s. f. atitudine, comportare trufașă, disprețuitoare; sentiment exagerat al propriei valori. (< fr. morgue)

MORGĂ² f. livr. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; vanitate; fatuitate. /<fr. morgue

MORGĂ¹ ~gi f. Sală într-un spital sau într-o clinică unde se păstrează temporar cadavrele (pentru constatarea cauzei decesului). /<fr. morgue

morgă f. locul unde se expun cadavrele persoanelor aflate moarte afară din domiciliul lor, ca să poată fi recunoscute (= fr. morgue).

*mórgă f., pl. e și ĭ (fr. morgue, 1. aer mîndru, 2. locu unde trebuĭaŭ să se adune deținuțiĭ și să stea nemișcați la inspecțiune ca să fie recunoscuțĭ, și [pin anal.] locu unde se expun cadavrele găsite). Aer mîndru: a vorbi cu morgă. Local în care se expun cadavrele găsite și nerecunoscute.

morgă² (loc pentru depus cadavrele) s. f., g.-d. art. morgii; pl. morgi

morgă¹ (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

morgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

morgă¹ (loc unde se depun cadavrele) s. f., g.-d. art. morgii; pl. morgi

morgă (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

morgă (clădire) s. f., g.-d. art. morgii; pl. morgi

MORGĂ s. v. arogantă, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

MORGĂ s. prosectură. (~ unui spital.)

MORGĂ s. prosectură. (~ unui spital.)

morgă s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

MORGĂ¹ s. f. (Livresc) Atitudine, comportare trufașă, disprețuitoare a unei persoane față de semenii săi; afectare exagerată a propriei demnități. M-apn obișnuit cu o răbdare și abnegație extraordinară pe lîngă o stăruință de fier și storsei pînă și stima patronului meu, care, deși nu mi-o arata în față, din semeție, morgă aristocratică, sigur știu că o profesează. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 20. Care dintre voi nu și-a sîngerat inima vâzîndu-și soția cea dragă . . . văzîndu-și fiica cea jună . . . strivite la tot pasul de morga, gelozia și trufia sfruntată a ciocoaicelor ? BOLLIAC, O. 239. S-au vorbit multe și mărunte despre fudulia grecească, despre orgoliul britanic și morga spaniolă – mofturi toate. CARAGIALE, O. VII, 450. Ar fi de un nespus de mare folos ca învățătorul să-și părăsească morga magistrală și să Se scoboare lîngă elev. VLAHUȚĂ, O. A. I, 186. Gică, pentru toți, era un băiat bun, serviabil și fără morgă. C. PETRESCU, C. V. 102. Morga ofițerilor care luau poziție și loveau pintenii. CONTEMP. 1949 nr, 161, 10/7: Tragedia Catiei începe în clipa cînd Veniamin Semionovici își părăsește morga impunătoare și devine natural, adică meschin și găunos, trivial și mărginit. V. ROM. martie 1954, 314. – Din fr. morgue.

MÓRGĂ² s. f. 1. Clădire sau încăpere special amenajată în care se depun cadavrele și se execută autopsiile. Domnul doctor a telefonat că vă așteaptă la morga spitalului ca să asistați la autopsia unui înecat. BART E. 252. „Un . . . prieten” îl încredința că dacă nu va pleca de bună voie de pe șantier, va fi dus cu mașina la morgă. V. ROM. octombrie 1954, 115. Puseră sicriul . . . într-o căruță șoldie care îl duse sub pază, la morgă. STANCU, R. A. IV, 213. 2. (Argotic) Ocnă. CADE. – Pl.: morgi. – Din fr. morgue.