FATUITATE s. f. (Livr.) Îngâmfare, înfumurare (care ascunde prostia). [Pr.: -tu-i-] – Din fr. fatuité, lat. fatuitas, -atis.

fatuitate sf [At: CARAGIALE, O. VII, 233 / P: ~tu-i~ / Pl: ~tâți / E: fr fatuité, lat fatuitas, -atis] (Liv) Îngâmfare prostească.

FATUITATE s. f. (Livr.) Îngâmfare, înfumurare care ascunde prostia. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. fatuité, lat. fatuitas, -atis.

FATUITATE s. f. (Franțuzism) Mîndrie arogantă, îngîmfare, înfumurare. [În proiectul satiric «Pustnicul»] Eminescu vrea să picteze fatuitatea societății dominante din jurul anului 1840, care-și petrece viața în baluri fastuoase. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 5/5. Tinerii scriitori din țară se mărginesc a cutriera lumea romînească... ținînd șezători literare, niște inocente sporturi, – fatuitate juvenilă. CARAGIALE, O. VII 233. – Pronunțat: -tu-i-.

FATUITATE s.f. Îngîmfare, înfumurare. [Pron. -tu-i-. / cf. fr. fatuité, lat. fatuitas – prostie].

FATUITATE s. f. îngâmfare, înfumurare. (< fr. fatuité, lat. fatuitas)

FATUITATE f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; vanitate. [Art. fatuitatea; G.-D. fatuității; Sil. -tu-i-] /<fr. fatuité, lat. fatuitas, ~atis

fatuitate f. vorbire și purtare insipidă.

*fatuitáte f. (lat. fatúitas, -átis, d. fatuus, prost obraznic). Prostie obraznică.

fatuitate (livr.) (desp. -tu-i-) s. f., g.-d. art. fatuității

fatuitate (livr.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. fatuității

fatuitate s. f. (sil. -tu-i-), g.-d. art. fatuității