MORGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

morgă² sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 20 / Pl: morgi / E: fr morgue] (Liv) 1 Atitudine sau comportare disprețuitoare a unei persoane față de semenii săi. 2 Afectare exagerată a propriei demnități.

MORGĂ², morgi, s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

MORGĂ² s. f. (Franțuzism) Trufie, mîndrie, orgoliu, aroganță. Era un băiat bun, serviabil și fără morgă. C. PETRESCU, C. V. 102. Ar fi de un nespus de mare folos ca învățătorul să-și părăsească morga magistrală și să coboare lîngă elev. VLAHUȚĂ, O. A. 188. E... ruinat lipit pămîntului, însă tot fudul, tot țanțoș și plin de «morgă». CARAGIALE, N. S. 96.

MORGĂ² s.f. Înfățișare de o seriozitate și o severitate afectate. [< fr. morgue]

MORGĂ¹ s. f. atitudine, comportare trufașă, disprețuitoare; sentiment exagerat al propriei valori. (< fr. morgue)

MORGĂ² f. livr. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; vanitate; fatuitate. /<fr. morgue

*mórgă f., pl. e și ĭ (fr. morgue, 1. aer mîndru, 2. locu unde trebuĭaŭ să se adune deținuțiĭ și să stea nemișcați la inspecțiune ca să fie recunoscuțĭ, și [pin anal.] locu unde se expun cadavrele găsite). Aer mîndru: a vorbi cu morgă. Local în care se expun cadavrele găsite și nerecunoscute.

morgă¹ (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

morgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

morgă (aroganță) s. f., g.-d. art. morgii

MORGĂ s. v. arogantă, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

morgă s. v. AROGANȚĂ. FALĂ. FUDULIE. IMPERTINENȚĂ. INFATUARE. INSOLENȚĂ. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MĂGĂRIE. MÎNDRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. ORGOLIU. SEMEȚIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU. VANITATE.

MORGĂ¹ s. f. (Livresc) Atitudine, comportare trufașă, disprețuitoare a unei persoane față de semenii săi; afectare exagerată a propriei demnități. M-apn obișnuit cu o răbdare și abnegație extraordinară pe lîngă o stăruință de fier și storsei pînă și stima patronului meu, care, deși nu mi-o arata în față, din semeție, morgă aristocratică, sigur știu că o profesează. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 20. Care dintre voi nu și-a sîngerat inima vâzîndu-și soția cea dragă . . . văzîndu-și fiica cea jună . . . strivite la tot pasul de morga, gelozia și trufia sfruntată a ciocoaicelor ? BOLLIAC, O. 239. S-au vorbit multe și mărunte despre fudulia grecească, despre orgoliul britanic și morga spaniolă – mofturi toate. CARAGIALE, O. VII, 450. Ar fi de un nespus de mare folos ca învățătorul să-și părăsească morga magistrală și să Se scoboare lîngă elev. VLAHUȚĂ, O. A. I, 186. Gică, pentru toți, era un băiat bun, serviabil și fără morgă. C. PETRESCU, C. V. 102. Morga ofițerilor care luau poziție și loveau pintenii. CONTEMP. 1949 nr, 161, 10/7: Tragedia Catiei începe în clipa cînd Veniamin Semionovici își părăsește morga impunătoare și devine natural, adică meschin și găunos, trivial și mărginit. V. ROM. martie 1954, 314. – Din fr. morgue.