MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

monopol [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~ie / Pl: ~uri / E: ger monopol, fr monopole, cf ngr μονοπώλιον] 1 sn Drept exclusiv pe care îl are cineva, de obicei statul, de a dispune de ceva, de a efectua ceva. 2 a Fabricat de o întreprindere de stat care deține un monopol (1). 3 sn (Iuz) Rachiu fabricat de o întreprindere de stat care deținea un monopol (1). 4 sn Asociație de capitaliști care concentrează în mâna lor cea mai mare parte din producția și desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor prețuri ridicate și al obținerii unor profituri mari. 5 sn Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care-l posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri și servicii. 6 sn (Fig) Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva.

MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Întreprindere mare sau uniune de întreprinderi care concentrează în mâna lor producția și desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor prețuri mari și al obținerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al statului de a produce unele bunuri de consum și de a face comerț cu anumite mărfuri. Monopolul alcoolului. ▭ În Republica Populară Romînă comerțul exterior este monopol de stat. CONST. R.P.R. 13. 2. (În economia capitalistă) Înțelegere, alianță, uniune de capitaliști care concentrează în mîna lor producția și desfacerea unei importante părți de produse cu scopul stabilirii unor prețuri ridicate și al unor profituri maxime. Principala bază economică a imperialismului este monopolul. LENIN, O. XXII 271. ♦ Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. V. privilegiu. Cel ce are plin stomacul Rîde de cel cu el gol, Traiul bun e luat, în fine, de bogați în monopol. DEMETRESCU, O. 43.

MONOPOL s.n. 1. Drept exclusiv asupra unor valori, asupra unor bunuri, asupra efectuării unor operații etc. 2. Întreprinderi foarte mari sau uniuni de întreprinderi care concentrează în mîinile lor o parte atît de importantă a producției, încît aceasta permite limitarea concurenței și stabilirea la mărfuri a unor prețuri ridicate, de monopol (1), ceea ce asigură obținerea de profituri foarte ridicate. 3. (Fig.) Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. [Pl. -uri. / < fr. monopole < gr. monos – unic, polein – a vinde].

MONOPOL s. n. 1. drept exclusiv asupra unor valori, bunuri, asupra efectuării unor operații etc. 2. asociație de mari întreprinderi capitaliste care concentrează o parte importantă a producției și a desfacerii unui anumit fel de produse. 3. (fig.) drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. (< germ. Monopol, fr. monopole)

monopol s. m. în sint. monopol magnetic ◊ „A fost descoperit «monopolul» magnetic? Un grup de savanți americani a reușit, se pare, să observe pentru prima oară particula – cunoscută sub numele de monopol magnetic – care s-ar afla la baza fenomenului magnetismului și a cărei existență n-a fost încă dovedită [...]” Sc. 16 VIII 75 p. 6. ◊ „Nu demult, presa din întreaga lume anunța descoperirea de către cercetătorii din Berkeley (S.U.A.) a mono-polului magnetic, «cărămidă» elementară a magnetismului – asemeni electronului pentru electricitate.” Cont. 7 XI 75 p. 5 (din <M>mono + pol, probabil după model engl.; DEX, DN3 – alt sens)

MONOPOL ~uri n. 1) Drept exclusiv; privilegiu special. 2) Mare întreprindere sau asociație de întreprinderi care concentrează producția și desfacerea produselor industriale cu scopul stabilirii unor prețuri mari și al obținerii unor profituri ridicate. /<germ. Monopol, fr. monopole

monopol n. 1. dreptul de a vinde singur o marfă, de a exercita singur o industrie: în România Statul are monopolul tutunurilor, sărei, spirtoaselor etc.; 2. fig. drept ce-și arogă cineva; 3. loc ocupat excluziv de un mic număr.

*monopól n., pl. urĭ (vgr. monopólion, d. mónos, singur, și poléo, vînd). Privilegiu de a vinde singur, neavînd nimenea altu dreptu de a maĭ vinde: statu are monopolu tutunuluĭ și altor articule. Fig. Iron. Drept pe care ți-l arogĭ: acesta are monopolu deșteptăcĭuniĭ. V. apalt.

monopolie sf vz monopol

monopol s. n., pl. monopoluri

monopol s. n., pl. monopoluri

monopol s. n., pl. monopoluri

MONOPOL s. n. 1. Drept exclusiv pe care îl are cineva, de obicei statul, de a dispune de ceva, de a efectua ceva. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Făină și orice zaherea, care pînă acum era monopol pe seama unuia. CR (1829), 57²/12. A să nemici rămășița sistemului. . . monopoliei. AR (1829), 190²/41. Petru. . . au desființat toate monopoliile și au așezat coleghia de comerție. ASACHI, I. 286/16. Sistema de monopol să zice cînd cineva numai singur vre să aibă privelegi (slobozenie) de neguțătorie. GT (1838), 16¹/53. Ca să să ție o fabrică pă un curs de ani numai de către întreprinzătorul iei. . . să socotește monopol (a. 1839). DOC. EC. 732. La un an veni monopolul de tabac. BARIȚIU, P. A. II, 668, cf. RUSSO, S. 120. Își asiguraseră monopolul luării în arendă a moșiilor statului și ale mînăstirilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 201, cf. 157. Legea a desființat monopolul crîșmelor. I. IONESCU, D. 102, cf. 218. Crearea și sporirea veniturilor din monopolul tutunurilor. MAIORESCU, D. II, 2. Întocmirea feudală, cu clasa magnaților, cu servii, cu monopolurile-i de tot felul. GHEREA, ST. CR. I, 69. Speculatori cari căpătau prin stăruințe un monopol de la domnie, întemeiară spițerii particulare. IORGA, C. I. II, 178, cf. OȚETEA, R. 58. Statul are monopolul producerii, transformării și comercializării produselor cinematografice. LEG. EC. PL. 47. ◊ F i g. Știința nu trebuie să fie monopol. MN (1836), 38¹/16. Străini prinți. . . Monopol fac azi de drepturi. ALEXANDRESCU, M. 23. Poezia lirică e un monopol exclusiv al epocii noastre. GHEREA, ST. CR. III, 174. Traiul bun e luat, în fine, de bogați în monopol. DEMETRESCU, O. 43. ♦ (Adjectival) Fabricat de o întreprindere (de stat) care deține un monopol (1). Baia de la bazinul al 3-lea și al 4-lea e de 45° și mai conține 5 kg săpun monopol. IONESCU-MUSCEL, FIL. 417. Se consumă de asemenea foarte multă țuică, fie de prune, fie „monopol”. ARH. FOLK. VII, 42, cf. CHEST. VIII 103, ALR II 4 156/928. ♦ (Substantivat; popular) Rachiu fabricat de o întreprindere (de stat) care deține un monopol (1). 2. Asociație de capitaliști care concentrează in mîna lor cea mai mare parte din producția și desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor prețuri ridicate și al obținerii unor profituri mari. Elementul esențial în trecerea capitalismului de la stadiul preimperialist la stadiul imperialist, stadiul contemporan, este înlocuirea liberei concurențe cu monopolurile. LUPTĂ DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 68, cf. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 613. – Pl.: monopoluri. – Și: monopolíe s. f. – Din germ. Monopol, fr. monopole. – Monopolie < ngr. μονοπώλιον.

MONOPOLÍE s. f. v. monopol.