monoic, ~ă a [At: CAIET, 78^v/2 / P: ~no-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr monoique] (D. plante; îoc dioic) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, situate pe aceeași tulpină.

MONOIC, -Ă, monoici, -e, adj. (Despre plante, în opoziție cu dioic) Care are flori masculine deosebite de cele feminine, pe aceeași tulpină. [Uredinalele] pot fi împărțite în două grupuri: monoice și dioice. SĂVULESCU, M. U. I 67.

MONOIC, -Ă adj. (Despre plante unisexuate; op. dioic) Care poartă pe aceeași tulpină flori atît masculine cît și feminine. [Pron. -no-ic. / < fr. monoïque, cf. gr. monos – unic, oikos – casă].

MONOIC, -Ă adj. (despre plante) cu flori unisexuate mascule și femele dispuse pe aceeași tulpină. (< fr. monoïque)

MONOIC ~că (~ci, ~ce) (despre plante) Care are flori atât masculine, cât și feminine pe aceeași tulpină. /<fr. monoïque

*monóic, -ă adj. (cuv. format răŭ de botaniștĭ d. vgr. mónos, singur, și oikos, locuință. Tot așa e format și dioic, d. dis, de doŭă orĭ, și oikos. Forma corectă ar fi monec și diec, ca metec și ec-onom). Bot. Unisexuat, la care floarea masculină și feminină e la un loc: plantă monoică.

monoic (desp. -no-ic) adj. m., pl. monoici; f. monoică, pl. monoice

monoic (-no-ic) adj. m., pl. monoici; f. monoică, pl. monoice

monoic adj. m. (sil. -no-ic), pl. monoici, f. sg. monoică, pl. monoice

MON-, v. MONO-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu un singur ghimpe; ~adelf (v. -adelf), adj., cu staminele reunite într-un singur mănunchi; ~andru (v. -andru), adj., (despre flori) care are doar o singură stamină; ~odont (v. -odont), adj., prevăzut cu un singur dinte; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., monopsie*; ~oic (v. -oic), adj., care are flori unisexuate, atît mascule, cît și femele, dispuse pe aceeași tulpină; ~opsie (v. -opsie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin prezența unui singur ochi; sin. monoftalmie; ~orhidie (v. -orhidie), s. f., malformație genitală, constînd în prezența unui singur testicul.