*monóic, -ă adj. (cuv. format răŭ de botaniștĭ d. vgr. mónos, singur, și oikos, locuință. Tot așa e format și dioic, d. dis, de doŭă orĭ, și oikos. Forma corectă ar fi monec și diec, ca metec și ec-onom). Bot. Unisexuat, la care floarea masculină și feminină e la un loc: plantă monoică.