MONÓIC, -Ă adj. (Despre plante, în opoziție cu d i o i c) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, situate pe aceeași tulpină. Cf. CAIET, 78^v/2. Amîndouă aste organe se pot afla în flori deosebite, însă în aceeași plantă (planta se numește atunci monoică). AGRONOMIA (1859), 11/26, cf. GRECESCU, FL. 7, 15, 19, SĂVULESCU, M. U. I, 67. – Pronunțat: -no-ic. – Pl.: monoici, -ce. – Din fr. monoïque.