monoftongare sf [At: ROSETTI, L. R. I, 65 / Pl: ~gări / E: monoftonga] Reducere a unui diftong la o vocală.

MONOFTONGÁRE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

MONOFTONGÁRE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].

monoftonga vr [At: SCL 1954, 343 / Pzi: ~ghează / E: fr monophtonguer] (D. diftongi) A se reduce la o singură vocală.

MONOFTONGÁ, monoftonghez, vb. I. Tranz. A reduce un diftong la un sunet simplu.

MONOFTONGÁ vb. I. tr., refl. (Despre diftongi) A (se) reduce la un sunet simplu; a deveni sau a face să devină monoftong. [P.i. 3, 6 -ghează. / < fr. monophtonguer].

MONOFTONGÁ vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer)

A SE MONOFTONGÁ pers. 3 se ~gheáză intranz. (despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. /<fr. monophtonguer

monoftongare (desp. -nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

!monoftongare (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

monoftongáre s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

monoftonga (a se ~) (desp. -nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftonghează, imperf. 3 pl. se monoftongau; conj. prez. 3 să se monoftongheze; ger. monoftongându-se

!monoftonga (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftonghează

monoftongá vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. monoftonghéz, 3 sg. și pl. monoftongheáză

MONOFTONGÁRE s. f. (< monoftongá < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.