MONOFTONGÁRE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

MONOFTONGÁRE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].

MONOFTONGÁ, monoftonghez, vb. I. Tranz. A reduce un diftong la un sunet simplu.

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

MONOFTONGÁ vb. I. tr., refl. (Despre diftongi) A (se) reduce la un sunet simplu; a deveni sau a face să devină monoftong. [P.i. 3, 6 -ghează. / < fr. monophtonguer].

MONOFTONGÁ vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer)

A SE MONOFTONGÁ pers. 3 se ~gheáză intranz. (despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. /<fr. monophtonguer

monoftongáre s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

MONOFTONGÁRE s. f. (< monoftongá < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.

monoftongá vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. monoftonghéz, 3 sg. și pl. monoftongheáză