2 intrări

13 definiții

MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga.V. monoftonga.

MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga.V. monoftonga.

MONOFTONGÁRE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

MONOFTONGÁRE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].

MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

MONOFTONGÁ, monoftonghez, vb. I. Tranz. A reduce un diftong la un sunet simplu.

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

MONOFTONGÁ vb. I. tr., refl. (Despre diftongi) A (se) reduce la un sunet simplu; a deveni sau a face să devină monoftong. [P.i. 3, 6 -ghează. / < fr. monophtonguer].

MONOFTONGÁ vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer)

A SE MONOFTONGÁ pers. 3 se ~gheáză intranz. (despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. /<fr. monophtonguer


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

monoftongáre s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

MONOFTONGÁRE s. f. (< monoftongá < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.

monoftongá vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. monoftonghéz, 3 sg. și pl. monoftongheáză

Intrare: monoftongare
monoftongare substantiv feminin
  • silabație: -fton-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monoftongare
  • monoftongarea
plural
  • monoftongări
  • monoftongările
genitiv-dativ singular
  • monoftongări
  • monoftongării
plural
  • monoftongări
  • monoftongărilor
vocativ singular
plural
Intrare: monoftonga
  • silabație: -fton-
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • monoftonga
  • monoftongare
  • monoftongat
  • monoftongatu‑
  • monoftongând
  • monoftongându‑
singular plural
  • monoftonghea
  • monoftongați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • monoftonghez
(să)
  • monoftonghez
  • monoftongam
  • monoftongai
  • monoftongasem
a II-a (tu)
  • monoftonghezi
(să)
  • monoftonghezi
  • monoftongai
  • monoftongași
  • monoftongaseși
a III-a (el, ea)
  • monoftonghea
(să)
  • monoftongheze
  • monoftonga
  • monoftongă
  • monoftongase
plural I (noi)
  • monoftongăm
(să)
  • monoftongăm
  • monoftongam
  • monoftongarăm
  • monoftongaserăm
  • monoftongasem
a II-a (voi)
  • monoftongați
(să)
  • monoftongați
  • monoftongați
  • monoftongarăți
  • monoftongaserăți
  • monoftongaseți
a III-a (ei, ele)
  • monoftonghea
(să)
  • monoftongheze
  • monoftongau
  • monoftonga
  • monoftongaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)