7 definiții pentru monoftongare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monoftongare sf [At: ROSETTI, L. R. I, 65 / Pl: ~gări / E: monoftonga] Reducere a unui diftong la o vocală.

MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga.V. monoftonga.

MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga.V. monoftonga.

MONOFTONGÁRE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

MONOFTONGÁRE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongáre s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MONOFTONGÁRE s. f. (< monoftongá < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.

Intrare: monoftongare
monoftongare substantiv feminin
  • silabație: -fton-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monoftongare
  • monoftongarea
plural
  • monoftongări
  • monoftongările
genitiv-dativ singular
  • monoftongări
  • monoftongării
plural
  • monoftongări
  • monoftongărilor
vocativ singular
plural