2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monocord, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~orzi, ~e / E: fr monocorde, lat monochordum, ger Monochord] 1 sn Instrument muzical cu o singură coardă, întinsă pe un corp de susținere și de rezonanță. 2 a (Fig; d. opere literare, artistice etc.) Monoton (3).

MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj. f. și n. (Despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă; fig. care vibrează într-un singur fel, într-un singur ton.

MONOCÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singură coardă. ♦ (Fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. Instrument cu o singură coardă, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coardă].

MONOCÓRD, -Ă I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singură coardă. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singură coardă, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)

MONOCÓRD ~dă (~zi, ~de) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă. 2) fig. Care se caracterizează prin lipsă de variație; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord

monocord n. instrument de muzică cu o singură coardă.

*monocórd n., pl. urĭ sau oarde (lat. monochórdon, d. vgr. monóhordon, d. mónos, singur, și hordé, coardă. V. coardă). Instrument muzical c’o singură coardă care servește la determinat raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!monocórd1 adj. m., pl. monocórzi; f. monocórdă, pl. monocórde

monocórd2 s. n., pl. monocórduri

monocórd adj. n., f. monocórdă; pl. n. și f. monocórde

monocórd s. n., pl. monocórduri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONOCÓRD adj. v. inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform.

MONOCÓRD adj., s. (MUZ.) 1. adj. unicord. (Instrument ~.) 2. s. canon. (Vechiul instrument numit ~.)

monocord adj. v. INEXPRESIV. MONOTON. NEEXPRESIV. UNIFORM.

MONOCORD adj. (MUZ.) unicord. (Instrument ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

kanon v. canon (1); monocord.

monocord (< gr. μονόχορδον [monochordon], „o singură coardă”), instrument cordofon ciupit, care a servit lui Pitagora pentru experiențe acustice. O coardă întinsă peste o cutie de rezonanță* lungă și subțire (împărțită în intervale* prin semne) putea fi prescurtată sau prelungită cu ajutorul unui căluș* mobil. Denumirea de m. a fost utilizată și atunci când instr. i s-au adăugat mai multe coarde (în sec. 11 are 8-19 coarde). Din sec. 14 începe procesul de transformare a m. în clavicord*. Sin.: canon (1). V. qanûn.

Intrare: monocord (adj.)
monocord1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monocord
  • monocordul
  • monocordu‑
  • monocordă
  • monocorda
plural
  • monocorzi
  • monocorzii
  • monocorde
  • monocordele
genitiv-dativ singular
  • monocord
  • monocordului
  • monocorde
  • monocordei
plural
  • monocorzi
  • monocorzilor
  • monocorde
  • monocordelor
vocativ singular
plural
Intrare: monocord (s.n.)
monocord2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monocord
  • monocordul
  • monocordu‑
plural
  • monocorduri
  • monocordurile
genitiv-dativ singular
  • monocord
  • monocordului
plural
  • monocorduri
  • monocordurilor
vocativ singular
plural
monocord3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monocord
  • monocordul
  • monocordu‑
plural
  • monocorde
  • monocordele
genitiv-dativ singular
  • monocord
  • monocordului
plural
  • monocorde
  • monocordelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • kanon
  • kanonul
  • kanonu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • kanon
  • kanonului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monocord (adj.)

etimologie:

monocord (s.n.) kanon

  • 1. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: canon

etimologie: