monocord (< gr. μονόχορδον [monochordon], „o singură coardă”), instrument cordofon ciupit, care a servit lui Pitagora pentru experiențe acustice. O coardă întinsă peste o cutie de rezonanță* lungă și subțire (împărțită în intervale* prin semne) putea fi prescurtată sau prelungită cu ajutorul unui căluș* mobil. Denumirea de m. a fost utilizată și atunci când instr. i s-au adăugat mai multe coarde (în sec. 11 are 8-19 coarde). Din sec. 14 începe procesul de transformare a m. în clavicord*. Sin.: canon (1). V. qanûn.