13 definiții pentru monocord (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

monocord, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~orzi, ~e / E: fr monocorde, lat monochordum, ger Monochord] 1 sn Instrument muzical cu o singură coardă, întinsă pe un corp de susținere și de rezonanță. 2 a (Fig; d. opere literare, artistice etc.) Monoton (3).

MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj. f. și n. (Despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă; fig. care vibrează într-un singur fel, într-un singur ton.

MONOCÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu o singură coardă. ♦ (Fig.) Monoton, uniform, inexpresiv. // s.n. Instrument cu o singură coardă, folosit pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. [< fr. monocorde, cf. gr. monos – unic, chorde – coardă].

MONOCÓRD, -Ă I. adj. 1. (despre instrumente muzicale) cu o singură coardă. 2. (fig.; despre opere literare, artistice) monoton, uniform. II. s. n. vechi instrument cu o singură coardă, pentru a determina raporturile numerice ale sunetelor și a acorda alte instrumente. (< fr. monocorde, lat. monochordum /II/ germ. Monochord)

MONOCÓRD ~dă (~zi, ~de) 1) (despre instrumente muzicale) Care are o singură coardă. 2) fig. Care se caracterizează prin lipsă de variație; monoton. /<fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!monocórd1 adj. m., pl. monocórzi; f. monocórdă, pl. monocórde

monocórd adj. n., f. monocórdă; pl. n. și f. monocórde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONOCÓRD adj., s. (MUZ.) 1. adj. unicord. (Instrument ~.) 2. s. canon. (Vechiul instrument numit ~.)

MONOCÓRD adj. v. inexpresiv, monoton, neexpresiv, uniform.

MONOCORD adj. (MUZ.) unicord. (Instrument ~.)

monocord adj. v. INEXPRESIV. MONOTON. NEEXPRESIV. UNIFORM.

Intrare: monocord (adj.)
monocord1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monocord
  • monocordul
  • monocordu‑
  • monocordă
  • monocorda
plural
  • monocorzi
  • monocorzii
  • monocorde
  • monocordele
genitiv-dativ singular
  • monocord
  • monocordului
  • monocorde
  • monocordei
plural
  • monocorzi
  • monocorzilor
  • monocorde
  • monocordelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monocord (adj.)

etimologie: