15 definiții pentru monarh monarc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. Un Ludovic e mai întîi monarh, și numai în urmă francez. CAMIL PETRESCU, T. II 385. ◊ (Poetic; în forma monarc) O dormi, odormi în pace printre făclii o mie... în mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarh. EMINESCU, O. I 69. – Variantă: (învechit) monárc s. m.

MONÁRH s.m. Conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. [Var. monarc s.m. / < fr. monarque, gr. monarchos].

MONÁRH s. m. conducător (rege, împărat etc.) al unei monarhii; suveran. (< ngr. monarhis, germ. Monarch)

MONÁRH ~i m. Conducător absolut al unei țări; rigă; rege; suveran; împărat. /<ngr. monárhis, germ. Monarch[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

monarh m. 1. capul unei monarhii; 2. fig. Domn: al nopților monarh (luna) EM.

*monárh m. (vgr. mónarhos și monárhes, d. mónos, singur și árho, domnesc). Suveran (împărat, rege saŭ principe).

MONÁRC s. m. v. monarh.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monárh s. m., pl. monárhi

monárh s. m., pl. monárhi[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONÁRH s. (POL.) 1. v. rege. 2. v. domnitor.[1]

  1. Var. monarc LauraGellner

MONARH s. (POLITICĂ) 1. rege, suveran, (pop.) crai, (înv.) rigă. (~ul Suediei.) 2. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, stăpînitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Ștefan cel Mare, marele ~ al Moldovei.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

monárh (monárhi), s. m. – Suveran. Mgr. μόναρχος, parțial prin intermediul lat. monarchus (sec. XVII, cf. Tiktin; Gáldi 211), și apoi din fr. monarque.Der. monarhic, adj., din fr. monarchique; monarhi, vb. (înv., a domni); monarhie, s. f., din mgr. μοναρχία; monarhină, s. f. (înv., regină, suverană), din germ. Monarchin, sec. XVIII; monarhism, s. n., din fr. monarchisme; monarhist, s. m., din fr. monarchiste.

Intrare: monarh
substantiv masculin (M16)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monarh
  • monarhul
  • monarhu‑
plural
  • monarhi
  • monarhii
genitiv-dativ singular
  • monarh
  • monarhului
plural
  • monarhi
  • monarhilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monarc
  • monarcul
  • monarcu‑
plural
  • monarci
  • monarcii
genitiv-dativ singular
  • monarc
  • monarcului
plural
  • monarci
  • monarcilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)