14 definiții pentru „modestie”   declinări

MODESTÍE s. f. Însușirea de a fi modest (1); lipsă de îngâmfare. – Din lat. modestia, fr. modestie, it. modestia.

MODESTÍE s. f. Însușirea de a fi modest (1); lipsă de îngâmfare. – Din lat. modestia, fr. modestie, it. modestia.

MODESTÍE s. f. Însușirea de a fi modest. E o misiune atît de delicată! vorbi Constantin Lipan, emoționat.Lasă modestia, dragă Costică. C. PETRESCU, C. V. 109. Nicu Bălcescu era de o modestie rară. GHICA, S. 681. Fără modestie, mă simt vrednic și demn de orice rol in sînul patriei mele. ALECSANDRI, T. I 281.

modestíe s. f., art. modestía, g.-d. modestíi, art. modestíei

modestíe s. f., art. modestía, g.-d. art. modestíei; pl. modestíi

MODESTÍE s. 1. (înv.) smerenie. (Un om plin de ~.) 2. simplicitate, simplitate, (înv.) prostie, prostime. (~ condiției cuiva.) 3. simplicitate, simplitate, sobrietate. (~ în îmbrăcăminte.)

Modestie ≠ aroganță, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, lăudăroșenie, trufie, vanitate

MODESTÍE s.f. Însușirea de a fi modest; simț, sentiment care ne face să nu exagerăm valoarea ideilor și a acțiunilor noastre. [Gen. -iei. / < fr. modestie, it., lat. modestia].

MODESTÍE s. f. 1. însușirea de a fi modest (1); sfială. 2. simplitate. (< lat., it. modestia, fr. modestie)

MODESTÍE f. Caracter modest; lipsă de îngâmfare. [G.-D. modestiei] /<lat., it. modestia, fr. modestie

modestie f. 1. rezervă în modul de a se purta, de a cugeta și a vorbi de sine; 2. moderațiune; 3. pudoare, decență.

*modestíe f. (fr. modestie, d. lat. modéstia, modestie). Calitatea de a fi modest. Cu modestie, în mod modest: a vorbi cu modestie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MODESTÍE s. 1. (înv.) smerénie. (Un om plin de ~.) 2. simplicitate, simplitate, (înv.) prostíe, prostíme. (~ condiției cuiva.) 3. simplicitate, simplitate, sobrietate. (~ în îmbrăcăminte.)

MODESTIE. Subst. Modestie, simplitate, naturalețe, natural (astăzi rar), atitudine naturală, comportare firească; sobrietate, măsură (fig.), cumpăt, cumpătare, discreție (fig.), moderație, ponderație (rar). Cuviință, bună-cuviință, decență, politețe, respect, plecăciune. Adj. Modest, simplu, natural, firesc; sobru, măsurat (fig.), cumpătat, chibzuit, discret (fig.), moderat, ponderat. Cuviincios, cuvios (înv.), decent, politicos, respectuos, plecat. Vb. A fi modest; a se purta modest, a se purta simplu. A da dovadă de modestie, a nu fi pretențios, a nu avea pretenții, a-și cunoaște lungul nasului, a fi (a sta) la locul lui. Adv. Cu modestie, cu măsură, fără pretenții. V. moralitate, politețe, respect, seriozitate, sinceritate.