14 definiții pentru modalitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

modalitate sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~tăți / E: fr modalité] 1 Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop Si: mod (1), manieră (1). 2 (Rar) Conjunctură. 3 (Fiz) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. 4 (Jur) Clauză restrictivă care întârzie sau stinge efectul unei obligații.

MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Fel, chip, mijloc de a efectua un lucru; mod, putință, posibilitate. ◊ Expr. A găsi o modalitate = a găsi o cale, un mijloc, un aranjament pentru a ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație dificilă sau a rezolva o chestiune complicată. 2. Criteriul de diferențiere al judecăților după gradul lor de certitudine. 3. (Muz.) Caracterul unei compoziții, modul (major sau minor) în care e scrisă o bucată.

MODALITÁTE s.f. 1. Fel, chip, mod de a face sau de a prezenta ceva. 2. (Log.) Criteriul de diferențiere a judecăților după gradul lor de certitudine. 3. Caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. [Cf. fr. modalité].

MODALITÁTE s. f. 1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva. 2. (log.) criteriu de diferențiere a judecăților după gradul lor de certitudine. 3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente. (< fr. modalité)

MODALITÁTE ~ăți f. 1) Mod de a acționa în vederea realizării unui anumit scop; manieră; procedeu; metodă; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului față de cele comunicate. /<fr. modalité

modalitate f. 1. Filoz. mod de a fi: albeața e o modalitate a zăpezei; 2. Muz. mod în care trebue cântat.

*modalitáte f. (d. modal; fr. modalité). Fil. Mod de a fi: albeața e o modalitate a zăpeziĭ. Log. Subordonarea afirmațiuniĭ uneĭ propozițiunĭ, modurilor de posibilitate saŭ imposibilitate, de necesitate saŭ contingență. Muz. Caracteru uneĭ fraze muzicale după cum e în modu major saŭ minor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalitáte s. f., g.-d. art. modalității; pl. modalități


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MODALITÁTE s. 1. v. mod. 2. v. regim.

MODALITATE s. 1. cale, chip. fel, formă, manieră, metodă, mijloc, mod, posibilitate, procedare, procedeu, procedură, putință, sistem, (reg.) cap, modru, (înv.) manoperă, marșă, mediu, mijlocire. (Altă ~ de a rezolva o problemă.) 2. fel, gen, manieră, mod, regim, sistem, stil. (~ de viață.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MODALITÁTE s. f. (cf. fr. modalité): fel, chip, mod de desfășurare a unei acțiuni exprimate de verb; termen folosit în sintagma auxiliar de modalitate (v.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MODALITÁTE (< fr.) s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită pentru realizarea unui scop; mod (1), manieră (1). 2. (LOG.) Felul în care poate fi caracterizat adevărul unei propoziții (necesar sau contingent, posibil sau imposibil). 3. (Dr.) Element suplimentar adăugat unui act juridic, ce constă într-o împrejurare viitoare care poate influența fie însăși existența raportului juridic stabilit între părți, fie poate afecta doar executarea obligațiilor și exigibilitatea drepturilor părților. Actele juridice cu titlu gratuit mai pot fi afectate și de m. numită sarcină, care constă într-o obligație impusă de dispunător gratificatului, a cărei neîndeplinire îndreptățește pe dispunător să ceară revocarea judecătorească a donației sau a legatului testamentar. Alte elemente suplimentare ce constituie m. ale obligațiilor pot privi fie obiectul acestora (putând exista unele obligații alternative, sau altele facultative) sau subiectele plurale ale acestora, în care obligațiile pot fi conjuncte și divizibile, sau pot fi indivizibile, ori solidare (fie activ, fie pasiv).

Intrare: modalitate
modalitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • modalitate
  • modalitatea
plural
  • modalități
  • modalitățile
genitiv-dativ singular
  • modalități
  • modalității
plural
  • modalități
  • modalităților
vocativ singular
plural

modalitate

  • 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod.
    • 1.1. expresie A găsi o modalitate = a găsi o cale, un mijloc, un aranjament pentru a ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație dificilă sau a rezolva o chestiune complicată.
      surse: DLRLC
  • 2. logică Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. muzică Caracterul unei compoziții, modul (major sau minor) în care e scrisă o bucată.
    surse: DLRLC DN

etimologie: