13 definiții pentru „mizantrop”   declinări

MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

MIZANTRÓP, -Ă, mizantropi, -e, s. m. și f. Persoană stăpânită de mizantropie; p. ext. persoană nesociabilă, neprietenoasă, ursuză. – Din fr. misanthrope.

MIZANTRÓP, mizantropi, s. m. Persoană stăpînită de mizantropie; persoană nesociabilă, neprietenoasă. Medelioglu era mizantrop și singuratic. CAMIL PETRESCU, O. II 291. N-aveau altă treabă decît să supere singurătatea unor mizantropi. NEGRUZZI, S. I 235.

!mizantróp (mi-zan-/miz-an-) s. m., pl. mizantrópi

mizantróp s. m. (sil. mf. miz-), pl. mizantrópi

MIZANTRÓP adj. v. ursuz.

MIZANTRÓP, -Ă s.m. și f. Suferind de mizantropie; om nesociabil, morocănos, posac, ursuz. [< fr. misanthrope, cf. gr. misein – a urî, anthropos – om].

MIZANTRÓP, -Ă s. m. f. suferind de mizantropie; ursuz. (< fr. misanthrope)

MIZANTRÓP ~i m. 1) Persoană care manifestă aversiune față de specia umană. 2) Persoană cu caracter sumbru, care preferă singurătatea, evitând contactul cu societatea. /<fr. misanthrope

mizantrop m. 1. cel ce urăște pe oameni; 2. om ursuz.

!mizantrópă (mi-zan-/miz-an-) s. f., g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

mizantrópă s. f. (sil. mf. miz-), g.-d. art. mizantrópei; pl. mizantrópe

*misantróp, -oápă s. (vgr. misánthropos, d. miséo, urăsc, și ánthropos, om. V. fil-antrop). Care urăște oameniĭ, care nu ĭubește societatea. – Ob. miz- (după fr.).