mititel, ~ea [At: CONACHI, P. 269 / V: mâțâțel, mitiutel, mitutel / Pl: ~ei, ~e / E: cf mic] 1-36 a (Șhp) Micșor (1-36). 37 a (îe) A se face ~ A se strânge, a se chirci pentru a nu fi văzut Si: a se piti, a se tupila. 38 sm (Cui; mpl) Mic (20). 39-42 sm, a (Prt) (Om) (prost sau) meschin Cf mic (52). 43 smf Copil. 44 smf (Îlav) De ~ De copil. 45 smf (Îal) De tânăr. 46 sm (rar) sf Apelativ afectuos pentru un copil. 47 sm Apelativ afectuos pentru un bărbat. 48 smf (Pex; și irn) Ființă tânără, naivă. 49 sms (Mtp; art.) Drac.

MITITÉL², -ÍCĂ, -EÁ, mititei, -ele, adj. Diminutiv al lui mic. De proporții mici, de dimensiuni reduse. Atîta-i moșule! răspunse Mihail, apucînd după moșneag care se-ndreptă cu pași mititei spre trăsurică. MIRONESCU, S. A. 133. Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos și mititel? CREANGĂ, P. 51. Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un rîu mititel. BOLINTINEANU, O. 33. Luceau stele mărunțele: Mai în sus, mai mititele, Mai în jos, mai măricele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 512. ♦ (Despre persoane) De statură mică. Era o femeie mititică și iute. SADOVEANU, O. V 6. Dragă mi-i lelița-naltă, Că-mi dă gura peste poartă; Dar lelița mititea Se-ntindea și n-ajungea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. 2. Foarte tînăr, de vîrstă fragedă. Toma se sculă, se îmbrăcă și desfăcu în fața ochilor celui mititel jucăriile aduse de la. oraș. V. ROM. februarie 1952, 106. ◊ Loc. adv. De mititel = de (mic) copil. Ce treabă are el Cu banii mei? pentru care m-am trudit de mititel. PANN, P. V. IV 85. (Prin exagerare) N-avea Tudor ce lucra, Dă mititel să-nsura. ȘEZ. III 212. ♦ (Cu nuanță afectivă) Gingaș, drăguț; drag. De-aș avea un copilaș... Alt copil n-ar fi ca el Mititel și frumușel! ALECSANDRI, P. I 81. (Substantivat) De cu sară mititelul încetase să mai țipe. VLAHUȚĂ, P. 61. Băiatul se înveselea, mititelul, că merge cu tata la tîrg, neștiind ce i se pregătește. POPESCU, B. IV 31. Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. EMINESCU, O. I 54. 3. Mărunt, neglijabil, fără importanță, de minimă valoare. Din greșele mititele în greșeli nemăsurate. CONACHI, P. 281. ♦ (Substantivat, fig.) Om lipsit de calități și de merite deosebite; mediocru. Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slăvindu-te pe tine. lustruindu-se pe el. EMINESCU, O. I 134. – Variantă: mitutél, -ícă, -eá (MAT. FOLK. 162) adj.

MITITÉL ¹, mititei, s. m. (Mai ales la pl.) Cîrnăcior de carne tocată amestecată cu diverse condimente, care se mănîncă fript la grătar. Pe la răspîntiile podurilor celor întortocheate au răsărit umbrare mari de frunze și de trestie, cu butoaie de must, șatre cu gustări, cu mititei și pastramă. CAMIL PETRESCU, O. I 401. Mititeii – celălalt fel de bucate – îi merg drept la inimă. îl minunează gustul și făptura lor de cîrnați fără piele. SP. POPESCU, M. G. 86.

MITITÉL ~i m. Preparat culinar de forma unui cârnăcior, făcut din carne tocată, cu adaos de condimente și prăjit la grătar. /Din mic

mititel a. foarte mic. [Poate în loc de michitel (cf. puțin-t-el)]. ║ m. 1. fam. copilaș: câți mititei ai? 2. necuratul (nume eufemistic): nu cumva să vă împingă Mititelul CR. 3. pl. cârnați mici fără piele fripți la grătar.

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

mâțâțel, ~ea a vz mititel

mâțițel, ~ea a vz mititel

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

MITUTÉL, -ÍCĂ, -EÁ adj. v. mititel².

mitutél, V. mititel.

!mititel¹ adj. m., pl. mititei; f. mititică, pl. mititele

mititel² s. m., pl. mititei

mititel¹ adj. m., pl. mititei; f. mititică/mititea, pl. mititele

mititél s. m., pl. mititéi

mititél adj. m., pl. mititéi; f. sg. mititícă/mititeá, pl. mititéle

MITITÉL adj., s. 1. adj. micuț, (pop.) micșor, micșorel, micutel, micuțel, (reg.) michiț, mititioc. (Un copil ~.) 2. s. mic. (A mâncat doi ~ cu pâine.)

MITITEL adj., s. 1. adj. micuț, (pop.) micșor, micșorel, micutel, micuțel, (reg.) michiț, mititioc. (Un copil ~.) 2. s. mic. (A mîncat doi ~ cu pîine.)

MITITÉLUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

mititelul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

MITITEL adj. 1. -u, fam., act. 2. Mitutel, Manea (17 B II 149); 2. Mitiutel mold., 1508 (Glos); – Onciul (16 A IV 80); -ul (16 B III 285); -ul, pah. (Cat); Mîtiutel, T. (16 A I 223). 3. Mituta b. (17 B II 100). 4. Mitutica, Drăghici (Gorj 349); Mitiutica (17 A II 102); Mititică, Necula (Șchei I). 5. Mitintel/iul pren. (16 A II 90); – țig. (16 A III 395); – Mitintești s. (Mus 50). 6. Din altă temă: Mitineu, 1630 (Sur XIV).

mititel, mititei s. m. 1. preparat culinar de forma unui cârnicior, făcut din carne tocată cu adaos de condimente și prăjit la grătar. 2. (er., glum.) penis.

a fi la gros / la mititica / la pârnaie / la răcoare expr. a fi închis, a fi la închisoare.