4 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mite av [At: TDRG / E: cf bg ми ти] (Rar) Darmite.

MÍTE adv. (Rar) Chiar..., pînă... Romînii, la sat, pe cel dintre dînșii care știe să fure oul de sub coțofană fără să-i bage de seamă, și carele aude, mite și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. ODOBESCU, S. I 397. ◊ (Folosit ca întărire pe lîngă unele adverbe) Și tocmai mite! Îndată după cea cu cirezile, vine alta la rînd. CREANGĂ, A. 52.

mite adv. mai ales: dar mite noi. [Scurtat din (cogea)mite].

MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.

MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

MÍȚĂ, mițe, s. f. (Mai ales la pl.) Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână. ♦ Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.

mi sf [At: COD. VOR. 64/21 / Pl: ~te, (înv) ~turi / E: slv мито] 1-2 (Cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i câștiga bunăvoința, (pentru a-l detemiina să-și îndeplinească mai cu râvnă obligațiile de serviciu sau) să comită o încălcare a legalității, regulamentului, uzanței, în favoarea donatorului Si: (înv) mituială (2), mâzdă (1) Vz bacșiș, șperț. 3 (Înv; îla) Fără de ~ Incoruptibil. 4-5 Infracțiune a celui care (dă sau) primește mită (1). 6 (Îvr) Camătă.

miță1 sf [At: (a. 1688) STEFANELLI, D. C. 13 / V: (reg) miț (Pl: mițe, mițuri) sn / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml *agnicius, -a „de miel”] (Mpl) 1 Lână tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii Si: (reg) noaten. 2 Lână de calitate inferioră, tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor Si: (reg) codină, tușinătură. 3 Fire crescute mai lung în blana animalelor și încâlcite în șuvițe, în cârlionți Vz dup, flintoc, floc, loloață.

miță2 sf [At: ARH. OLT III, 385 / V: sm~ / Pl: ~ți / E: ger Mütze] (Ban) 1 Chipiu. 2 Căciulă.

MÍTĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă1. – Din sl. mito.

MÍTĂ, mite, s. f. (Întrebuințat mai ales la sg.) Sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; șperț. V. plocon. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. ♦ (Învechit) Contribuție bănească plătită unui exploatator. De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.

MÍȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

MÍTĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

MÍȚĂ ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

mită f. bani dați spre a corupe, mai ales pe un judecător: a da, a lua mită. [Slav. MYTO].

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

mí-te adv. (din mi și te în mi te întreb. Și bg. sîrb. în koğamiti, cogeamite. V. pasă-mi-te și lehamite). Vest. Numaĭ în loc, dar mi-te = dar încă: Acela n’a putut, cu toate că era mare. Dar mi-te acesta! V. pasă-mi-te.

mítă f., pl. e (vsl. myto, plată, cîștig, mită; bg. mito, vamă; sîrb. mit, mită; rus. pol. myto, vamă, d. got. môta, vgerm. mûta, ngerm. maut, vamă, care vine d. lat. mûto, -áre, a schimba, a muta). Vechĭ. Vamă. Azĭ. Banĭ orĭ alte lucrurĭ date unuĭ funcționar ca să te servească pe tine contra interesuluĭ statuluĭ. V. bacșiș, mîzdă, sfănțuĭesc.

míță f., pl. e (lat. [lana] *agnicia, [lînă] de mel, de unde s’a făcut *amniță, apoĭ miță ca subst; vpv. agnis, npv. anisse. D. rom. vine rut. micka, lînă de mel, căcĭulă de mel). Pl. Lînă de mel tunsă întîĭa oară (mițurĭ). Pl. Lațe, moțurĭ de păr (la animale, la oameniĭ netunșĭ, la covoare ș. a.): acest țol are multe mițe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: mite (adv.)
mite1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • mite
Intrare: mite (suf.)
sufix (I7-S)
  • mite
Intrare: mită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mi
  • mita
plural
  • mite
  • mitele
genitiv-dativ singular
  • mite
  • mitei
plural
  • mite
  • mitelor
vocativ singular
plural
Intrare: miță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miță
  • mița
plural
  • mițe
  • mițele
genitiv-dativ singular
  • mițe
  • miței
plural
  • mițe
  • mițelor
vocativ singular
plural

mite (adv.)

etimologie:

mită

  • 1. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șpagă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: șpagă șperț attach_file 2 exemple
    exemple
    • Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343.
      surse: DLRLC
    • Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159.
      surse: DLRLC
    • 1.1. învechit Contribuție bănească plătită unui exploatator.
      exemple
      • De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.
        surse: DLRLC

etimologie:

miță

  • 1. mai ales la plural Fire din blana unor animale, care au crescut mai lungi, formând un cârlionț; smoc de păr sau de lână.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Lână tunsă pentru prima oară de pe miei; lână (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: codină miezură tușinătură

etimologie:

  • limba latină *agnicius, -a „de miel”.
    surse: DEX '98 DEX '09