mite av [At: TDRG / E: cf bg ми ти] (Rar) Darmite.

MITE adv. (Rar) Chiar..., pînă... Romînii, la sat, pe cel dintre dînșii care știe să fure oul de sub coțofană fără să-i bage de seamă, și carele aude, mite și iarba crescînd, îl numesc năzdrăvan. ODOBESCU, S. I 397. ◊ (Folosit ca întărire pe lîngă unele adverbe) Și tocmai mite! Îndată după cea cu cirezile, vine alta la rînd. CREANGĂ, A. 52.

mite adv. mai ales: dar mite noi. [Scurtat din (cogea)mite].

MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

mită sf [At: COD. VOR. 64/21 / Pl: ~te, (înv) ~turi / E: slv мито] 1-2 (Cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i câștiga bunăvoința, (pentru a-l detemiina să-și îndeplinească mai cu râvnă obligațiile de serviciu sau) să comită o încălcare a legalității, regulamentului, uzanței, în favoarea donatorului Si: (înv) mituială (2), mâzdă (1) Vz bacșiș, șperț. 3 (Înv; îla) Fără de ~ Incoruptibil. 4-5 Infracțiune a celui care (dă sau) primește mită (1). 6 (Îvr) Camătă.

miț sn vz miță¹

miță¹ sf [At: (a. 1688) STEFANELLI, D. C. 13 / V: (reg) miț (Pl: mițe, mițuri) sn / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: ml *agnicius, -a „de miel”] (Mpl) 1 Lână tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii Si: (reg) noaten. 2 Lână de calitate inferioră, tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor Si: (reg) codină, tușinătură. 3 Fire crescute mai lung în blana animalelor și încâlcite în șuvițe, în cârlionți Vz dup, flintoc, floc, loloață.

miță² sf [At: ARH. OLT III, 385 / V: sm~ / Pl: ~ți / E: ger Mütze] (Ban) 1 Chipiu. 2 Căciulă.

smiță sf vz miță²

MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

MITĂ, mite, s. f. (Întrebuințat mai ales la sg.) Sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; șperț. V. plocon. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. ♦ (Învechit) Contribuție bănească plătită unui exploatator. De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.

MIȚĂ, mițe, s. f. Lînă tunsă pentru prima oară de pe miei; (mai ales la pl.) cîrlionții blănii de oaie, smoc de păr sau de lînă. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră din viscol la adăpost. SADOVEANU, B. 139.

MITĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

MIȚĂ ~e f. 1) Lână (scurtă) tunsă pentru prima dată de pe miei. 2) Lână de calitate inferioară (tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor). 3) mai ales la pl. Fire lungi de lână care atârnă în smocuri. /<lat. agnicius, ~a

mită f. bani dați spre a corupe, mai ales pe un judecător: a da, a lua mită. [Slav. MYTO].

mițe f. pl. lână fină de oi tinere (de la 4-5 luni, dela cap, coadă și picioare). [Probabil identic cu mâțe, cu aluziune la perii mătăsoși ai pisicei].

mí-te adv. (din mi și te în mi te întreb. Și bg. sîrb. în koğamiti, cogeamite. V. pasă-mi-te și lehamite). Vest. Numaĭ în loc, dar mi-te = dar încă: Acela n’a putut, cu toate că era mare. Dar mi-te acesta! V. pasă-mi-te.

mítă f., pl. e (vsl. myto, plată, cîștig, mită; bg. mito, vamă; sîrb. mit, mită; rus. pol. myto, vamă, d. got. môta, vgerm. mûta, ngerm. maut, vamă, care vine d. lat. mûto, -áre, a schimba, a muta). Vechĭ. Vamă. Azĭ. Banĭ orĭ alte lucrurĭ date unuĭ funcționar ca să te servească pe tine contra interesuluĭ statuluĭ. V. bacșiș, mîzdă, sfănțuĭesc.

miț n., pl. urĭ (din mițe, pl. luĭ miță, considerat ca n. pl. în -e). Pl. Lînă de mĭel, care, fiind măruntă, servește la umplut saltelele și plapomele, ca și coditura (R. S. GrS. 6, 59): un miț de lînă. (VR. 1911, 8, 210).

míță f., pl. e (lat. [lana] *agnicia, [lînă] de mel, de unde s’a făcut *amniță, apoĭ miță ca subst; vpv. agnis, npv. anisse. D. rom. vine rut. micka, lînă de mel, căcĭulă de mel). Pl. Lînă de mel tunsă întîĭa oară (mițurĭ). Pl. Lațe, moțurĭ de păr (la animale, la oameniĭ netunșĭ, la covoare ș. a.): acest țol are multe mițe.

mite adv.

mită s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mită s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mită s. f., pl. mite

miță s. f., g.-d. art. miței; pl. mițe

mițe pl.

MITE conj. v. dar, darămite.

mite conj. v. DAR. DARĂMITE.

MITĂ s. șperț, (înv.) mituială, mâzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

MITĂ s. v. camătă, dobândă, procent.

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lâna de calitate inferioară.)

mită s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. PROCENT.

MITĂ s. șperț, (înv.) mituială, mîzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

MIȚĂ s. codină, (reg.) miezură, tușinătură. (~ este lîna de calitate inferioară.)

mită (mite), s. f. – Șperț, bani care servesc pentru a da șperț. Sl. myto „recompensă” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 198), cf. sb., cr. mit(o), pol., rus. myto. – Der. mitariu, s. m. (înv., persoană coruptă); mitui, vb. (a da mită); mituială, s. f. (șperțuială); mitărnicie, s. f. (înv., șperț).

miță (mițe), s. f. – 1. Smoc de lînă sau de păr. – 2. Lînă de miel netunsă. – 3. Smoc de păr la pintenul călăreților. – Var. miț. Mr. ńiț. Origine îndoielnică. Se consideră în general drept der. de la lat. *agnicius „de miel” (Candrea-Dens., 1142; Candrea; Pascu, Beiträge, 11; Pascu, I, 134), der. care pare posibilă, dar nu suficientă pentru a explica toate accepțiile cuvîntului. Poate că este în loc de *niță și vine din lat. inituum, cf. reg. nízilu „fir”, catan. nizzulu „fir” (Rom., Forsch., LXIV 417). Der. din pol. jagnięcy „de miel” (Cihac, II, 199), din lat. mῑca „fragment” (Tiktin) sau din mîță „pisică” (REW 5557) pare indoielnică. Der. mițui (var. miți), vb. (a tunde mieii pentru prima oară); mițuit, s. n. (tunsul mieilor); mițos, adj. (cu multe mițe), care nu are nici o legătură cu mîță (Pușcariu, Jb., XI, 54; REW 5557).

-MITE „filamente, antene”. ◊ gr. milos „fir, filament” > L. sav. -mites, fr. -mites, engl. id., germ. -miten > rom. -mite.

miță, mițe, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu, 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Scriban, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. micka „lână de miel, căciulă de miel” (Scriban).

miță, -e, s.f. – Lâna tunsă prima oară de pe miei: „Pe la Sf. Ilie sau Sânzâiene, prin iulie, se tund și miei, care au lâna mai măruntă și se numește miță” (Morariu 1937: 124). – Lat. *agnicius, -a „de miel” (Densusianu-Candrea, DEX).

A LUA MITĂ a lua dreptul / mangă, a sălta, a sfănțui.

MITĂ atenție, blat, blătescu, cacao, drept, injecție, mangă, mânjeală, peșcheș, pincă, plic, plocon, șpagă, șperț, uium.

MÍTE adv. (Rar) Darmite. N-am bani pentru mine, mite pentru alții. TDRG, cf. ȘĂINEANU, D. U. - Cf. bg. м и-т и. Cf. SCL 1966, 683.

MITĂ s. f. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) 1, Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i cîștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu rîvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; (învechit) mituială, mîzdă. V. ș p. e r ț. Nădăiia-se că mită (b a n i N. TEST. 1 648, ) da-se-va lui de la Pavel. COD. VOR. 64/21. Și luară mită . . . de la alalțí. CORESI, L. 80/5. Dă mită pentru să poată călca mișeii. COD. TOD. 219. Turcii toate schimbările fac pentru măsda (mită). URECHE, LET. I, 192/30. Cade-se judecătoriului, adecă a[r]hiereului să fie. . . neluotoriu de mită (a. 1 652) GCR I, 159/23. Balașache. . . paharnic boierindu-se cu mite (a. 1669). MAG. IST. I, 132/18. Vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda. NEAGOE, ÎNV. 242/26. Au fost luat mită de au făcut nedreptate săracilor. IST. Ț. R. 72. Lua slujbele cu dări și cu mite de la greci. NECULCE, L. 380. Mîzda tot ochiul orbeaște și mita tot pierdutul nemereaște. CANTEMIR, IST. 144. Oricare să va dovedi luînd mituri, să va pedepsi foarte greu. PRAV. COND. (1 780), 60. Nici vor să-l îngroape dacă moare, Până nu-și iau plata rînduită Pentru sfîntul dar, sfînta mită. BUDAI-DELEANU, Ț. 397. Pentru o mită de 7 sfanți, vinde pe tată-său. PR. DRAM. 54. [Judecătorii] numai cînd iau mită obicinuiesc dreptate. NEGRUZZI, S. II, 214. Domnia-ta zici aceasta. . . care ai luat mită douăzeci mii de galbeni. . . ? BOLINTINEANU, O. 445. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, N. 196. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință, GHEREA, ST. CR. I, 342. Or să încerce să-ți dea mită. GALAN, I, 43. Unde e mită, acolo și nedreptate. ZANNE, P. VIII, 338. ◊ L o c. adj. (Învechit) Fără de mită = cinstit, drept; incoruptibil. Vom sta înaintea giudețului tău cel fără de mită. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. ♦ Infracțiune comisă de cel care dă sau primește mită (1). Condamnat pentru mită. 2. (Învechit și regional) Camătă, dobîndă. Mită încă să nu iai de pre însu. PALIA (1 581), ap. CCR 71/22. Vai. . . de omul acela ce dă auru și argintu în mită (a. 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 15/17. Am dat dragostea-nprumut. . . Ș-aș da mită, ș-aș da bani, Să mi-o iau de la dușmani. ȘEZ. I, 111. Am luat niște bani împrumut și plătesc mită zece lei pe lună după o sută. MAT. DIALECT, I, 285. – Pl.: mite și (învechit) mituri. – Din slavonul мито.

MIȚĂ² s. f. (Prin Ban.) Capelă, chipiu; căciulă. Cf. ARH. OLT. III, 385, ALR SN IV h 944, 945. - Pl.: miți. – Și: smiță s. f. ARH. OLT. III, 385. – Din germ. Mütze.

MÍȚĂ¹ s. f. (Mai ales la pl.) Lînă tunsă de pe mieii de 3-4 luni proveniți din fătări timpurii, (regional) n o a t e n; lînă (de calitate inferioară) tunsă de pe capul, coada și picioarele oilor, (regional) tușinătură, c o d i n ă. Am dat. , . șasă groși de miță albă (a. 1 688). ȘTEFANELLI, D. C. 13, cf. ANON. CAR. Avem miți. . . 8 mii oca (a. 1 807). IORGA, S. D. XII, 163, cf. LB. Mițili și codina. . , nu-ți aduc nici un cîștig? JIPESCU, O. 48. Îl mițui și pe dinsul ca pe meii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, L. 208. Un suman de mițe. MARIAN, NU. 142. Tușniturile sau dupchii sînt mițele în graiul din Munții Neamțului. PAMFILE, C. 6. Zeghe neagră de mițe. LUNGIANU, CL. 229. Pentru „mițele” mieilor și „tușinătura” mioarelor . . . [se primeau] 10-12 fl. DRAGOMIR, O. M. 9. Pe la Sîmzănii se tund. . . și mieii, spre a li se lua lîna (niți) care a început să-i îngreuneze. DiACONU, P. 33. Negustorii. . . cumpărau lîna și mițele. MOROIANU, S. 27. Cîrlana fără niță. SEVASTOS, C. 319. Albise de tot săracul. . . și părul și barba îi erau ca mița oii albe. R[DULESCU-CODIN, î. 206. [Sarica] se făcea. . . din mițe de oaie lungi. ȘEZ. IX, 41, cf. I, 70, III, 83. Mițurile fiind tot așa de mărunte ca și coditurile, nu se întrebuințează decît pentru saltele și plapome. GR. S. VI, 59, cf. 241, ARH. FOLK. VI, 345, 381. Se tund mieii. Acestea sînt mițe. CHEST. V 162/37, cf. 161/9, 20, 162/6, 24, 27, 34, 38, 58, 75, 77, 84, 85, 90, A VI 4. Am un berbec negru și curg nițe din el (Sfredelul). REV. CRIT. II, 47, cf. PĂSCULESCU, L. P. 99. ♦ Fire din blana animalelor crescute mai lung (și încîlcite în șuvițe, în cîrlionți). V. d u p, f l o c, f l i n t o c, l o l o a ț ă. Cf. lm. Încheie o mantie roșe, Largă. . . Și cu mițe atîrnate. MURNU, I. 202, cf. CHIRIȚESCU, GR. 251, ENC. VET. 98. Un om în cojoc lung, cu mițele atîrnînd, intră, sadoveanu, o. x, 583. Prin vâlcele, Tot chelcele, Prin căpițe, Numai mițe, Prin pîrloage, Numai floace. I. CR. III, 152. ◊ (Prin analogie) Îi mai lipsesc mițele bărbii. . . pentru a realiza imaginea faunului legendelor antice. LOVINESCU, C. V, 183. Ileana umblă neîngrijită, de-i spînzură mițele. Com. din PIATRA-MEANȚ. – Pl.: mițe și (regional) miți. – Și: (regional) miț (pl. mițe și mițuri) s. n. ANON. CAR., KLEIN, D. 381, POLIZU, CADE, PRECUP, P. 29, BUGNARIU, N., CHEST. V 161/2, 12, 65, 162/16, 34. – Lat. *agnicius, -a „de miel”.