2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

mirt sm [At: AMFILOHIE, G. 212/8 / V: (pop) , (reg) mir / Pl: ~rți, (înv) ~i / E: gr μύρτον, μύρτος, lat myrtus, it mirto, fr myrte, ger Myrte] Arbust parfumat, totdeauna verde, cu flori mici, albe, cultivat pentru lemnul lui sau ca plantă ornamentală Si: (înv) mirsină (Myrtus communis). corectată

MIRT, mirți, s. m. Arbust ornamental cu frunze alungite și persistente, cu flori mici, albe și parfumate, cultivat mai ales ca plantă ornamentală (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.

MIRT, mirți,s. m. Arbust totdeauna verde, mirositor, cultivat pentru lemnul său greu, cu structură fină și omogenă sau (la noi) ca plantă ornamentală în ghivece; din florile mici și albe, frumos mirositoare, considerate ca simbol al castității, se fac cununi de mireasă (Myrtus communis). Și-n păru-i poartă o cunună De mirt. IOSIF, PATR. 64. Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I 30. Mirtul stă trîndav împletit împrejurul cununei. NEGRUZZI, S. II 42.

MIRT s.m. Arbust sudic totdeauna verde, mirositor, cu lemn greu, fin și cu structură omogenă, cultivat și la noi ca plantă ornamentală. [< fr. myrte, cf. lat. myrtus, gr. myrtos].

MIRT s. m. arbust ornamental mediteranean, cu frunze lanceolate, persistente, aromate, cu flori mici, albe și cu lemnul greu, fin. (< fr. myrte, lat. myrtus, gr. myrtos)

MIRT ~ți m. Arbust decorativ din regiunile meridionale, cu frunze persistente, cu flori mici, albe, parfumate și cu lemnul prețios. /<lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte

mirt m. arbust totdeauna verde, cu frunze mărunte ce poartă niște floricele albe cu miros plăcut (simbolul castității): mirtul verde de martir EM.

*mirt m. (lat. myrtus, d. vgr. mýrtos). Un copăcel perpetuŭ verde, cu frunze micĭ, cu florĭ albe mirositoare plăcut, originar de pe malurile Mediteraneĭ: la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ mirtu era emblema gloriiĭ și castitățiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.

MIRT s. (BOT.; Myrtus communis) (înv.) mirsină.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mirt (mírți), s. m. – Arbust ornamental (Myrtus communis). – Var. mirtă. Lat. myrtus (sec. XIX). Cf. mirsină, s. f. (mirt), înv., din ngr. μυρσίνη (Tiktin).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MIRT ipoc. gr. Mῆρτος din Dimitrios. 1. Mirto, 1960, băcan (Sd XVI). 2. Mirtea boier, 1570 (Olt). 3. Mirtian (Mar).

Intrare: Mirt
nume propriu (I3)
  • Mirt
Intrare: mirt
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirt
  • mirtul
  • mirtu‑
plural
  • mirți
  • mirții
genitiv-dativ singular
  • mirt
  • mirtului
plural
  • mirți
  • mirților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mirt Myrtus

  • 1. Arbust ornamental mediteraneean cu frunze alungite, persistente, cu flori mici, albe și parfumate (Myrtus communis).
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: mirsină attach_file 3 exemple
    exemple
    • Și-n păru-i poartă o cunună De mirt. IOSIF, PATR. 64.
      surse: DLRLC
    • Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nșelăciune De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir. EMINESCU, O. I 30.
      surse: DLRLC
    • Mirtul stă trîndav împletit împrejurul cununei. NEGRUZZI, S. II 42.
      surse: DLRLC

etimologie: