2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIRÁZ2 s. n. (Reg.) Lucru care produce mirare; minunăție. – Cf. mira1.

MIRÁZ2 s. n. (Reg.) Lucru care produce mirare; minunăție. – Cf. mira1.

MIRÁZ1, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

miraz2 sns [At: ANON. CAR. / V: mer~ / E: cf mira1] (Ban, Olt) 1 Lucru sau faptă care trezește mirare, admirație sau dezaprobare. 2 Ciudățenie. 3 (Îlav) De ~ Foarte bine Si: minunat, strașnic. 4 (Îe) Mai mare meraz Spre mirarea tuturor. 5 (Îe) A fi vrednic de ~ A fi vrednic de batjocură. 6 (Îe) A fi (sau a se face) de ~ (sau de ~ul lumii) A se face de râs.

miraz1 sn [At: GORJAN, H. I, 35/14 / V: mer~, mereaz, ~as, mireaz / Pl: ~uri / E: tc miras] 1 (Îrg) Moștenire lăsată sau primită de cineva. 2 (Reg) Gospodărie. 3 (Mun; Olt) Venit sau câștig neașteptat.

MIRÁZ1, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire (lăsată sau primită). [Var.: mereáz s. n.] – Din tc. mirās.

MIRÁZ s. n. (Învechit) Moștenire; (în special) ceea ce îi revine cuiva pe neașteptate, la moartea unei rude care n-a avut copii. Stavrache stăpînește mirazul rămas de la frate-său. CARAGIALE, O. I 358. – Variante: mereáz (ARDELEANU, D. 294), mirás (PANN, P. V. III 84, GORJAN, H. I 35, TEODORESCU, P. P. 586) s. n.

MIRÁZ ~uri n. înv. Moștenire rămasă (pe neașteptate) de la cineva. /<turc. miras

MIRAZ s.n. (Ban.) Lucru neobișnuit; ciudățenie. Miraz. Prodigium. Spectaculum. AC, 354. Etimologie: cf. mira.Cf. d i v, m i r a c, ș a n ț.

miraz n. moștenire: toată a mea bogăție dela moși strămoși miraz PANN. [Turc. MIRAS].

MEREÁZ s. n. v. miraz1.

MIRÁS s. n. v. miraz.

mirás și merás, miráz și meráz n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] miras, pop. meras; ngr. mirási, bg. sîrb. miraz). Munt. Vechĭ. Moștenire, avere rămasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miráz2 (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirázuri

miráz1 (minunăție) (reg.) s. n.

miráz (moștenire) s. n., pl. mirázuri

arată toate definițiile

Intrare: miraz (minunăție)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miraz
  • mirazul
  • mirazu‑
plural
  • mirazuri
  • mirazurile
genitiv-dativ singular
  • miraz
  • mirazului
plural
  • mirazuri
  • mirazurilor
vocativ singular
plural
Intrare: miraz (moștenire)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miraz
  • mirazul
  • mirazu‑
plural
  • mirazuri
  • mirazurile
genitiv-dativ singular
  • miraz
  • mirazului
plural
  • mirazuri
  • mirazurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mereaz
  • mereazul
  • mereazu‑
plural
  • mereazuri
  • mereazurile
genitiv-dativ singular
  • mereaz
  • mereazului
plural
  • mereazuri
  • mereazurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miras
  • mirasul
  • mirasu‑
plural
  • mirasuri
  • mirasurile
genitiv-dativ singular
  • miras
  • mirasului
plural
  • mirasuri
  • mirasurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

miraz (minunăție)

etimologie:

miraz (moștenire) mereaz miras

etimologie: