MIRÁZ² s. n. (sg.) (Ban., Olt.) Lucru sau faptă care deșteaptă mirare, admirație sau dezaprobare; ciudățenie. Cf. ANON. CAR., BARONZI, 114. ◊ L o c. a d v. De miraz = foarte bine, minunat, strașnic. Haideți neică, haida. . . Cu ogari în provaz Merge de miraz, Cu șoimei pe mînă Merge de minune. ANT. LIT. POP. I, 305. ◊ E x p r. Mai mare meraz = spre mirarea tuturor. Cu paloșu-n mînă, Cu Vidra-nainte, De lua aminte Ogarii-n privaz, Mai mare meraz. PĂSCULESCU, L. P. 180. A fi vrednic de miraz = a fi vrednic de batjocură. Nu știu de minune sau de miraz iaste vreadnic. ȚICHINDEAL, F. 223/21. A fi (sau a se face) de miraz (sau de mirazul lumii) = a se face de rîs, v. r î s. Fire-ai de miraz să fii, năzdrăvan ce ești. MERA, L. B. 93. Te-ai făcut de mirazul lumii. Com. din BANAT. Și: meráz s. n. – Cf. m i r a¹.