13 definiții pentru miracol miracul

MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.

MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.

MIRÁCOL, miracole, s. n. Minune. În mijlocul acestui vis, împrăștiate pe fața pămintului, se află satele... Oltul trece prin dreptul lor, ca pe lîngă tot atîtea miracole. BOGZA, C. O. 238. Știu că nu putem face miracole. C. PETRESCU, Î. II 88. L-a întrebat, ca în fața unui miracol, cu inima dezgolită și caldă. SAHIA, N. 76. – Variantă: mirácul (NEGRUZZI, S. I 256) s. n.

mirácol s. n., pl. mirácole

MIRÁCOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)

MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].

MIRÁCOL s. n. 1. eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, inexplicată rațional; minune. 2. reprezentație teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)

MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle[1]

  1. Var. miracul LauraGellner

MIRÁCUL s. n. v. miracol.

MIRÁCUL s.n. v. miracol.

*mirácul n., pl. e (lat. miráculum. V. minune). Minune, prodigiŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

mirácol s. n., pl. mirácole

MIRACOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întîmplat un ~.)

Intrare: miracol
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miracol
  • miracolul
  • miracolu‑
plural
  • miracole
  • miracolele
genitiv-dativ singular
  • miracol
  • miracolului
plural
  • miracole
  • miracolelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miracul
  • miraculul
  • miraculu‑
plural
  • miracule
  • miraculele
genitiv-dativ singular
  • miracul
  • miraculului
plural
  • miracule
  • miraculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)