mirac¹ sm [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 211/31 / V: mirax / Pl: nct / E: ngr μειράϰιον, μεῖραξ] (Grî; rar) 1 Băiat. 2 Copil.

mirac² sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^r/22 / V: ~chiu / Pl: ~uri / E: lat miraculum] (Înv) Miracol (1).

mirachiu sn vz mirac²

mirax sm vz mirac¹

mirac (-ci), s. m. – Băiat, flăcău. Ngr. μειράϰιον (Tiktin). Sec. XVII, înv.; pare cultism.

MIRAC s. v. minune, miracol.

mirac s. v. MINUNE. MIRACOL.

mirac¹ s.m. (înv.) băiat, copil.

MlRAC s.n. (Mold., Ban.) Miracol. A: Înspăimîndu-i cu minuni și miracuri, i-au făcutu-i fii luminii. DOSOFTEI, VS. C: Mirak. Miraculum. AC, 354. Etimologie: lat. miraculum. Cf. div, miraz, șanț.

MIRÁC¹ s. m. (Grecism învechit, rar) Băiat, copil. Au schimbat spre-ntoarcere și pocăință inema miracului, adecă cuconului. DOSOFTEI, V. S. decembrie 211^v/31. Amira îi dzîsă: "Ce-ți iaste, ce te-au lovit?, iară mirax i-au răspunsu-i. . . id. ib. decembrie 212^r/19. - Pl.: ? – Și: mirax s. m. Din ngr. μειράκιον. – Mirax < ngr. μεĩραξ.

MIRAC² s. n. (Învechit) Minune, miracol. Carele râsturnînd cu ruga sa idolnițele și capiștile Și aducînd pre mulți cătră bl[a]gocistie și înspăimîndu-i cu minuni și cu miracuri, i-au făcutu-i fii luminii. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^r/22, cf. ANON. CAR. - Pl. : miracuri. – Și: miráchiu s. n. BUDAI-DELEANU, LEX. – Din lat. miraculum.