MIRÁC¹ s. m. (Grecism învechit, rar) Băiat, copil. Au schimbat spre-ntoarcere și pocăință inema miracului, adecă cuconului. DOSOFTEI, V. S. decembrie 211^v/31. Amira îi dzîsă: "Ce-ți iaste, ce te-au lovit?, iară mirax i-au răspunsu-i. . . id. ib. decembrie 212^r/19. - Pl.: ? – Și: mirax s. m. Din ngr. μειράκιον. – Mirax < ngr. μεĩραξ.