MIRAC² s. n. (Învechit) Minune, miracol. Carele râsturnînd cu ruga sa idolnițele și capiștile Și aducînd pre mulți cătră bl[a]gocistie și înspăimîndu-i cu minuni și cu miracuri, i-au făcutu-i fii luminii. DOSOFTEI, V. S. octombrie 94^r/22, cf. ANON. CAR. - Pl. : miracuri. – Și: miráchiu s. n. BUDAI-DELEANU, LEX. – Din lat. miraculum.