13 definiții pentru mintos minteos


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. (Pop.) Care are multă minte; deștept, inteligent, capabil; iscusit, isteț. ♦ Care dovedește inteligență, iscusință. – Minte + suf. -os.

mintos, ~oa [At: PISCUPESCU, O. 145/13 / V: ~teos, ~nțios, (reg) ~toș / Pl: -oși, -oase / E: minte + -05] (Îvp) 1-2 smf, a (D. oameni; și irn; șdp) (Om) care are multă minte Si: capabil, chibzuit, cuminte, cumpătat, inteligent, înțelept Vz căpos. 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care dovedește inteligență, înțelepciune deosebită.

MINTÓS, -OÁSĂ, mintoși, -oase, adj. Cu multă minte, isteț; deștept, inteligent. Ascultînd împăratul astă poveste s-a bucurat foarte mult că a dobîndit un ginere așa de mintos. POPESCU, B. IV 14. Un băietan voinic... mintos, tînăr. CARAGIALE, S. 58. Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat mintos. NEGRUZZI, S. II 216. – Variantă: minteós, -oásă (pronunțat -teos; CREANGĂ, P. 50) adj.

MINTÓS ~oásă (~óși, ~oáse) pop. 1) Care are minte ageră; isteț. 2) Care vădește inteligență. /minte + suf. ~os

mintos a. 1. cuminte: copil mintos; 2. plin de inteligență (mai adesea ironic).

mintós, -oásă adj. (d. minte). Plin de minte, inteligent, deștept.

MINTEÓS, -OÁSĂ adj. v. mintos.

MINTEÓS, -OÁSĂ adj. v. mintos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mintós (fam.) adj. m., pl. mintóși; f. mintoásă, pl. mintoáse

mintós adj. m., pl. mintóși; f. sg. mintoásă, pl. mintoáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINTÓS adj. v. ager, chibzuit, cuminte, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, înțelept, priceput, socotit.

mintos adj. v. AGER. CHIBZUIT. CUMINTE. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. ÎNȚELEPT. PRICEPUT. SOCOTIT.

Intrare: mintos
mintos adjectiv
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mintos
  • mintosul
  • mintosu‑
  • mintoa
  • mintoasa
plural
  • mintoși
  • mintoșii
  • mintoase
  • mintoasele
genitiv-dativ singular
  • mintos
  • mintosului
  • mintoase
  • mintoasei
plural
  • mintoși
  • mintoșilor
  • mintoase
  • mintoaselor
vocativ singular
plural
minteos adjectiv
adjectiv (A51)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minteos
  • minteosul
  • minteosu‑
  • minteoa
  • minteoasa
plural
  • minteoși
  • minteoșii
  • minteoase
  • minteoasele
genitiv-dativ singular
  • minteos
  • minteosului
  • minteoase
  • minteoasei
plural
  • minteoși
  • minteoșilor
  • minteoase
  • minteoaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mintos minteos

  • 1. popular Care are multă minte.
    exemple
    • Ascultînd împăratul astă poveste s-a bucurat foarte mult că a dobîndit un ginere așa de mintos. POPESCU, B. IV 14.
      surse: DLRLC
    • Un băietan voinic... mintos, tînăr. CARAGIALE, S. 58.
      surse: DLRLC
    • Deși știi că prostia îl face-a fi tăcut, Tu lumii dovedește că e bărbat mintos. NEGRUZZI, S. II 216.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care dovedește inteligență, iscusință.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Minte + sufix -os.
    surse: DEX '98 DEX '09