minciunea sf [At: ȘEZ. I, 281 / Pl: ~de / E: minciunică css] 1-2 (Mpl; șhp) Minciunică (1-2). 3 (Mpl) Prăjitură făcută dintr-o fâșie îngustă de aluat prăjită în grăsime și pudrată cu zahăr. Si: minciună (18), minciunică (3), (rar) minciuniță (3) Vz uscățele.

MINCIUNEA, minciunele, s. f. (Mai ales la pl.) Minciună (II).

MINCIUNEA ~ele f. (diminutiv de la minciună) 1) Minciună nevinovată. 2) Produs de cofetărie preparat din felii de aluat nedospit și prăjit în multă grăsime; uscățică. /minciună + suf. ~ea

mincĭuneá și -nícă f., pl. ele (dim. d. mincĭună). Est. Un fel de prăjitură de casă numită în vest uscățea.

minciuna v vz minciuni

minciuni vt [At: C. PETRESCU, R. DR. 136 / V: ~una / Pzi: ~nesc / E: minciună] (Reg) A minți.

minciunică sf [At: ȘEZ. I, 281 / Pl: (rar) ~ici / E: minciună + -ică] 1-2 (Șhp) Minciună (1) (mică) Si: minciunea (1-2), (reg) minciuniță (1-2). 3 (Mpl) Minciunea (3).

MINCIUNI, minciunesc, vb, IV. Tranz. (Neobișnuit) A minți, a înșela. A minciunit lumea să-și rîdă de lesne-crezători. C. PETRESCU, R. DR. 136.

MINCIUNICĂ, minciunele, s. f. (Mai ales la pl.) Minciună (II).

A MINCIUNI ~esc 1. tranz. pop. A induce în eroare, recurgând la minciuni; a minți; a înșela. 2. intranz. A umbla cu minciuni. /Din minciună

minciunea/minciunică s. f., art. minciuneaua/minciunica, g.-d. art. minciunelei; pl. minciunele, art. minciunelele

minciunea/minciunică s. f., art. minciuneaua/minciunica, g.-d. art. minciunelei; pl. minciunele

minciuni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunesc, 3 sg. minciunește, imperf. 1 minciuneam; conj. prez. 1 sg. să minciunesc, 3 să minciunească

!minciunică s. f., g.-d. art. minciunelei; pl. minciunele

minciuni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunesc, imperf. 3 sg. minciunea; conj. prez. 3 să minciunească

minciunică v. minciunea

minciuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunesc, imperf. 3 sg. minciunea; conj. prez. 3 sg. și pl. minciunească

MINCIUNEA s. minciună, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mâncat o ~.)

MINCIUNEA s. minciună, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mîncat o ~.)

MINCIUNI vb. v. minți.

MINCIUNICĂ s. v. minciună.

minciuni vb. v. MINȚI.

MINCIUNICĂ s. minciună, minciunea, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mîncat o ~ caldă.)

MINCIUNEA s. f. v. minciunică.

MINCIUNA vb. I v. minciuni.

MINCIUNÍ vb. IV. Tranz. (Regional) A minți (2); a înșela. A minciunii lumea să-și rîdă de lesne-crezâtori. C. PETRESCU, R. DR. 136, cf. IORDAN, L. R. A. 238. Băduliasî prisepia, Cî tursii o minsunia. DIACONU, VR. 191. - Prez. ind.: minciunesc. - Și: minciuna vb. I. PAȘCA, GL., BL XIV, 49. – V. minciună.

MINCIUNÍCĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m i n c i u n ă. 1. Cf. minciună (I 1). Iac-așa-i povestea mea: frumușică mititea, minciunică minciunea. ȘEZ. I, 281. Găinușă, Ciușă, Cu minciunele în gușă (Cuțitul). PAMFILE, C. 22. 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură uscată făcută dintr-o fîșie îngustă de aluat prăjită în grăsime; minciună (II 1), (regional) mincinuță. V. u s c ă ț e l e. – Pl.: minciunele. – Și: (cu schimbare de suf.) minciuneá s. f. – Minciună + suf. -ică. – Minciunea: cu schimbare de suf.