MINCIUNÍCĂ s. f. Diminutiv (hipocoristic) al lui m i n c i u n ă. 1. Cf. minciună (I 1). Iac-așa-i povestea mea: frumușică mititea, minciunică minciunea. ȘEZ. I, 281. Găinușă, Ciușă, Cu minciunele în gușă (Cuțitul). PAMFILE, C. 22. 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură uscată făcută dintr-o fîșie îngustă de aluat prăjită în grăsime; minciună (II 1), (regional) mincinuță. V. u s c ă ț e l e. – Pl.: minciunele. – Și: (cu schimbare de suf.) minciuneá s. f. – Minciună + suf. -ică. – Minciunea: cu schimbare de suf.