2 intrări
44 de definiții

Explicative DEX

MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

MINIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

mina vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~nez / E: fr miner] 1 (D. ape) A săpa încetul cu încetul un teren Si: a roade, a mânca (85). 2 (Fig) A distruge pe încetul și în ascuns Si: a ruina, a slăbi, a submina. 3 A pune mine1 (4) pentru a arunca în aer.

minău s vz miniu

mineu3 s vz miniu

miniu sn [At: BIBLIA (1688), 5071/32 / V: ~m, (înv) ~nău, ~neu / E: lat minium, fr minium, ger Minium] (Chm; șîs ~ de plumb) Oxid de plumb de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit ca pigment la vopselele cu ulei de in utilizate pentru protecția fierului împotriva ruginii.

minium sn vz miniu

* MINIU(M) sbst. 🔬 Oxid de plumb de un roșu-portocaliu, întrebuințat ca văpsea spre a apăra fierul de rugină [fr.].

MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din fr. miner.

MINIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. – Din lat., fr. minium.

MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza explozibile, mine1 (2) undeva, cu scop defensiv. Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. 2. Fig. A distruge (puțin cîte puțin). V. submina. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2.

MINIU s. n. Oxid de plumb, de culoare roșie- portocalie, folosit ca prim strat la vopsirea obiectelor din materiale feroase. – Pronunțat: -niu.

MINA vb. I. tr. 1. A așeza, a pune mine (în scop de distrugere). 2. (Fig.) A distruge, a slăbi, a nimici (cu încetul). [< fr. miner, it. minare].

MINIU s.n. Oxid de plumb, de culoare roșie, întrebuințat mai ales în vopselărie. [Pron. -niu, var. minium s.n. / < fr., lat. minium, germ. Minium].

MINIUM s.n. v. miniu.

MINA vb. I. tr. a planta mine pe un teren sau într-o apă (în scop de distrugere). II. tr., refl. (fig.) a (se) slăbi, a (se) distruge (cu încetul), a (se) măcina. (< fr. miner)

MINIU s. n. oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit în vopsitorie. (< fr., lat. minium)

A MINA ~ez tranz. (mine sau explozive) A pune pentru a arunca în aer. /<fr. miner

MINIU n. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, întrebuințat la prepararea vopselelor ce apără metalul de coroziune. /<lat., fr. minium

minà v. 1. a săpa o mină; 2. a găuri cu încetul: marea minează țărmurile; 3. fig. a consuma, a distruge puțin câte puțin: supărările minează pe om.

miniu n. 1. oxid de plumb de un roșu frumos: fierul văpsit cu miniu nu ruginește; 2. coloare de uleiu făcută cu miniu.

*minéz v. tr. (fr. miner, cuv. probabil celtic). Sap o mină: a mina o stîncă. Sap, rod încet-încet: apa minează pămîntu. Fig. Consum, ruinez încet-încet: boala l-a minat, Jidaniĭ minează patria.

*míniŭ n. (lat. minium, cinabru, cuv. sp.). Min. Oxid salin de plumb, numit și oxid roș, de un roș foarte frumos, care, amestecat cu uleĭ, dă o văpsea bună pentru apărat feru de rugină. Se maĭ întrebuințează la făcut ceară roșie de sigilat, sticla de plumb și diferite smalțurĭ (Pb3 O4).

Ortografice DOOM

mina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. minez, 3 minează; conj. prez. 1 sg. să minez, 3 să mineze

miniu [niu pron. nĭu] s. n., art. miniul

mina (a ~) vb., ind. prez. 3 minează

miniu [niu pron. nĭu] s. n., art. miniul

mina vb., ind. prez. 1 sg. minez, 3 sg. și pl. minează

miniu s. n. [-niu pron. -niu], art. miniul

miniu (oxid de plumb).

Etimologice

minău s. n. – Miniu. Ngr. μίνιο sau, după Tiktin, din lat. minium. Termen de cultură, sec. XVII, înv.

Enciclopedice

MINA (pseud. Annei Maria Mazzini) (n. 1940), cântăreață italiană de muzică ușoară. S-a afirmat la sfărșitul anilor ’50 printr-un repertoriu divers și de mare popularitate („Tintarella di Luna”, „Grande grande grande”, „Parole parole”).

MINA, Francisco ESPOZ Y (1781-1836), general spaniol. A condus unitățile spaniole de guerilă în timpul ocupației franceze (1808-1814). Participant la revoluția spaniolă din 1820-1823; ulterior, ulterior, a condus armata spaniolă împotriva încercării de lovitură de stat a carliștilor (1834).

MINA (sec. 16), zugrav român. L-a însoțit pe Mihai Viteazul în numeroase campanii. Autor al picturii de la Biserica Mănăstirii Căluiu (1594), ce constituie un valoros document de epocă (tablourile votive ale lui Petru Cercel, Mihai Viteazul și ale familiei Buzeștilor).

Quamoclit lobata (Llav. et Lex.) House (syn. Mina lobata Llav. et Lex.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori albe-gălbui dispuse în cimă scorpioidă, bifurcată, lungă de 35-45 cm. Bobocii roșii-aprins, înainte de înflorire portocalii, stamine galbene, ușor curbate, exerte. Plantă anuală, volubilă, cca 6 m înălțime. Frunze trilobate, cordiforme la bază.

Sinonime

MINIU s. v. oxid de plumb.

mina vb. 1. I tr., refl. (compl. sau sub. indică maluri, țărmuri etc.) a (se) măcina, a (se) roade, a (se) săpa, a (se) scobi, <reg.> a (se) nisipi, <fig.> a (se) mânca. Valurile mării au minat țărmul. Malurile s-au minat din cauza apei. II fig. 1 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) distruge, a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, <fig.> a (se) mânca, a naufragia, a (se) ruina, <fig.; pop.> a se rupe, <fig.; fam.> a termina. Consumul excesiv de droguri l-a minat. Se minează din cauza băuturii. 2 tr. (de obicei constr. cu un pron. pers. în dat.; despre suferințe fizice sau psihice, agenți fizici ori patogeni etc.; compl. indică organe, funcții organice ale ființelor etc.) a afecta1, a ataca, a distruge, a strica, a vătăma, a zdruncina, <fig.> a măcina, a mânca, a roade, a ruina, a submina, a topi, <fig.; înv.> a paște2. Condițiile în care lucrează i-au minat plămânii.

MINIU s. (CHIM.) litargă, oxid de plumb.

Antonime

A mina ≠ a demina

Tezaur

MINA vb. I. T r a n z. 1. (Despre ape; cu privire la terenuri) A săpa (încetul cu încetul); a roade, a mînca. Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Cîțiva porumbi lingavi ascundeau pe linia ulucilor. . . surpături minate de lături. KLOPȘTOCK, F. 114. ♦ Fi g. A distruge pe încetul și în ascuns; a slăbi, a ruina. V. s u b m i n a. Racoviță cade, minat de „neprieteni”, ca și altă dată Constantin Duca. IORGA, L. I, 119. Începură a mina moravurile. . . poporului. HOGAȘ, DR. II, Paloarea, mutismul minează-al meu piept. BACOVIA, O. 48. Minată de viciile ei interne. OȚETEA, R. 323. Triști olandezi de spleen minați. BOUREANU, S. P. 16. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare minează temeliile imperialismului. CONTEMP. 1949, nr. 156, 10/2. 2. A pune mine1 (3), a așeza explozibile, pentru a face să sară in aer. Temeliile lor minate cu praf, ș-o sîngură scînteie vă poate nimici într-o clipă. ALECSANDRI, T. 1 512. Un pod, despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. - Prez. ind.: minez. – Din fr. miner.

MINĂU subst. v. miniu.

MINEU3 subst. v. miniu.

MÍNIU subst. Oxid de plumb de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit mai ales ca pigment la vopselele cu ulei de in întrebuințate pentru protecția fierului împotriva ruginii. Despre apusul apei Tritonului lăcuiesc livii plugarii. . . și să ung cu mineu roșiu pre trup. HERODOT (1645), 268. Zidit-ai ție casă cu măsură, cerdacuri largi și. . . văruite cu minău. BIBLIA (1 688), 5071/32. Ia minău o litră, blaivas. . . pune-le. . . toate într-o oca de ulei de in (cca 1800). GRECU, P. 399, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Miniul este întrebuințat la fabricațiunea cristalului, la vernirea olâriilor, smălțuirea faianțelor. PONI, CH. 246. Materia activă pentru plăcile pozitive este compusă dintr-o pastă de miniu cu acid sulfuric. ENC. TEHN. II, 393. Miniu . . . este o pulbere roșie care, ca vopsea în ulei de in, se întrebuințează mai ales pentru a apăra fierul de rugină. MACAROVICI, CH. 378, cf. NICA, L. VAM. 159. - Și: (învechit) minău, minéu subst. – Din lat. minium, fr. minium, germ. Minium.

Intrare: mina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mina
  • minare
  • minat
  • minatu‑
  • minând
  • minându‑
singular plural
  • minează
  • minați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • minez
(să)
  • minez
  • minam
  • minai
  • minasem
a II-a (tu)
  • minezi
(să)
  • minezi
  • minai
  • minași
  • minaseși
a III-a (el, ea)
  • minează
(să)
  • mineze
  • mina
  • mină
  • minase
plural I (noi)
  • minăm
(să)
  • minăm
  • minam
  • minarăm
  • minaserăm
  • minasem
a II-a (voi)
  • minați
(să)
  • minați
  • minați
  • minarăți
  • minaserăți
  • minaseți
a III-a (ei, ele)
  • minează
(să)
  • mineze
  • minau
  • minară
  • minaseră
Intrare: miniu
  • pronunție: minĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miniu
  • miniul
  • miniu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • miniu
  • miniului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minium
  • miniumul
  • miniumu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • minium
  • miniumului
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N56)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • minău
  • minăul
  • minău‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • minău
  • minăului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mina, minezverb

  • 1. A așeza, a pune explozibile, mine pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. DEX '09 DLRLC DN
    antonime: demina
    • format_quote Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. DLRLC
  • 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. DEX '09 DEX '98
    • 2.1. figurat A slăbi, a distruge treptat. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2. DLRLC
etimologie:

miniusubstantiv neutru

  • 1. Oxid de plumb, de culoare roșie-portocalie, insolubil în apă, folosit la vopselărie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: litargă
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.