milostivi [At: CORESI, EV. 76 / Pzi: ~vesc / E: milostiv] 1 vr A se arăta milostiv (1) față de cineva Si: a se îndura, (înv) a se milosârdi (1), a se milui (1), a se milcui (1), (îvr) a se milostivnici. 2 vr (Udp „la” sau, înv, ccd) A se îndupleca. 3 vr (Rel; d. forțele divine; udp „de”, sau, îvp „cu”, înv, „asupra”, „spre”, „pre”) A se arăta milostiv (5) Si: (înv) a se milosârdi (2), (îvr), a se milosârdui. 4 vt (Înv, nob) A implora. 5 vr (Îvr) A se umili.

MILOSTIVI, milostivesc, vb. IV. Refl. (Popular; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «spre», «asupra» sau «cu») A se arăta milostiv (1), a i se face milă (de cineva); a se îndura. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă la lumina lunii. SADOVEANU, O. VIII 230. Dumnezeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască, un copil. ȘEZ. II 200. De-mpărat a se ruga, Ca să se milostivească Și roaba să-i dăruiască. TEODORESCU, P. P. 117. ◊ Tranz. fact. (Rar) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III 387. ♦ A da de pomană, a milui.

A SE MILOSTIVI mă ~esc intranz. A fi milostiv; a manifesta milă. /Din milostiv

milostivì v. 1. a compătimi foarte, a se îndura; 2. fam. a condescinde.

milostiv, ~ă [At: PSALT. HUR. 97^v/22 / Pl: ~i, ~e / E: slv милостивъ] 1-2 smf, a Milos (1-2). 3-4 Care exprimă, presupune milă¹ (1, 28). 5 (Rel; d. forțele divine) Milos (5). 6 sma (Îvp) Dumnezeu. 7-8 smf, a Milos (7-8). 9 sfa (Reg; lpl; euf) Iele. 10 sf (Bot; reg) Veninariță (Gratiola officinalis).

MILOSTIV, -Ă, milostivi, -e, adj. Plin de milă (1), milos, îndurător; p. ext. bun, blînd. Milostiv te crede lumea, dar nu eu, căci te ghicesc. DAVILA, V. V. 178. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. CREANGĂ, P. 298. Aleargă la Trifan, Că este foarte blînd și milostiv țăran. DONICI, F. 52. ♦ Binevoitor, îngăduitor, iertător. Cucoana e țifnoasă și îndrăcită cum nu se mai poate, dar conul Grigoriță, cum îl știți, drept și milostiv. REBREANU, R. I 239. Milostive dumnezeu, Nu mă bate așa rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ Binefăcător, darnic. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre, cît ești tu de milostiv. CREANGĂ, P. 300. ◊ Fig. Blînd tainele vi le desface Din sînu-i milostiva glie, Căci toată floarea vă cunoaște Și toată frunza ei vă știe. GOGA, P, 9.

MILOSTIV ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă milă; sensibil la suferințele și nenorocirile altora; milos; îndurător; cruțător. 2) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blajin. /<sl. milostivu

milostiv a. aplecat la milă: bun, blând, iertător. [Slav. MILOSTIVŬ].

milostív, -ă adj. (vsl. milostivŭ). Milos, mizericordios, caritabil, filantrop, ĭertător, clement: boĭeru trebuĭe să fie milostiv. S. f. Potroacă, veninariță, o buruĭană. – Vechĭ milostívnic (vsl. milostivĭnŭ).

milostivésc (mă) v. refl. (d. milostiv). Mă îndur, binevoĭesc a ajuta, simt milă: a te milostivi de cineva, să ajuțĭ pe cineva. – În Olt. mă milesc (NPl. Ceaur, 71). V. înmiloșez.

milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă milostivesc, 3 sg. se milostivește, imperf. 1 sg. mă milostiveam; conj. prez. 1 sg. să mă milostivesc, 3 să se milostivească; imper. 2 sg. afirm. milostivește-te; ger. milostivindu-mă

!milostivi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milostivește, imperf. 3 sg. se milostivea; conj. prez. 3 să se milostivească

milostivi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milostivesc, imperf. 3 sg. milostivea; conj. prez. 3 sg. și pl. milostivească

milostiv adj. m., pl. milostivi; f. milostivă, pl. milostive

milostiv adj. m., pl. milostivi; f. milostivă, pl. milostive

milostiv adj. m., pl. milostivi; f. sg. milostivă, pl. milostive

MILOSTIVI vb. v. îndura.

MILOSTIVI vb. a se îndura, (Olt.) a se mili, (înv.) a se bineviea, a se milcui, a se milosîrdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el și l-a iertat.)

MILOSTIV adj. 1. v. bun. 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. v. caritabil. 4. v. iertător.

MILOSTIV adj. 1. (BIS.) bun, îndurător, îngăduitor, milos, (înv. și reg.) milostivnic, (înv.) cruțător, milosîrd, milosîrdnic, mizericordios. (Divinitate ~.) 2. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, înțelegător, mărinimos, milos, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (S-a arătat ~ față de nevoile lor.) 3. caritabil, filantropic, milos. (Inimă ~.) 4. iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, (livr.) clement. (Fiți mai ~ cu ei!)

Milostiv ≠ nemilostiv

MILOSTIVI vb. IV. (Astăzi rar) 1. R e f l. A fi cuprins de milă¹ (I 1, 3), a se arăta milostiv (I 1), bun, îngăduitor (față de cineva); a se îndura, (învechit) a se milosîrdi (1), a se milui, a se milcui (1), (învechit, rar) a se milostivnici. S-au milostivit și i-au iertat. URECHE, LET. I, 164/10. Să va milostivi și giudețul vădzînd sărăciia și nevoia ei. PRAV. 177. Vreun om strein milostivindu-să îl va lua în purtarea sa de grijă. PRAVILA (1814), 152/22. Milostiviți-vă, oameni buni, și ne mîntuiți. DR[GHICI, R. 25/10, cf. NEGRUZZI, S. I, 93. Oșteanul se milostivi de dînsa ș-o învoi să iasă în lumina lunii. SADOVEANU, O. VII, 331, cf. X, 363. Ca să se milostivească și roaba să-i dăruiască, TEODORESCU, P. P. 117. ◊ (Învechit, în formule de adresare reverențioase) Măriia ta încă te-ai m[i]lostivit de ne-ai adus meșteri streini. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 125/5. Mă îndeletnicesc cu umilita mea slujbulițâ. . . ce te-ai milostivit a-mi da. FILIMON, O. I, 101. T r a n z. f a c t. (Învechit și popular) Chinurile ce am tras mă milostivesc spre ale tale. NEGRUZZI, S. III, 387. Pe urmă milostivit, De Dumnezeu potolit. . . Slobozenie că-i da. TEODORESCU, P. P. 547. ♦ (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, învechit, de determinări în dativ) A se înduioșa; a se îndupleca, a ceda (la rugămintea cuiva). Se milostivi rugăciuneei datornicului, CORESI, EV. 283. Darie. . . milostivindu-să la cearerea împăraților? Babele s-au milostivit și i-au dat pace de la o vreme. SBIERA, P. 290. 2. Refl. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau, învechit și popular, „cu”, învechit, „asupra”, „spre”, „pre”; în concepții religioase, despre forțele divine) A fi cuprins de milă¹ (I 4), a se arăta milostiv (I 2), binevoitor, îndurător, (învechit) a se milosîrdi (2), (învechit, rar) a se milosîrdui. Milostivește-te de noi. CORESI, EV. 76. Te milostiveaște de mă izbăveaște. DOSOFTEI, PS. 23/5. Să te milostivești asupra lor. ANTIM, P. 36. Spre robii tăi te milostiveaște. MINEIUL (1 776), 195^r2/3, cf. MARCOVICI, C. 9/15. Dumnezeu se va milostivi cu țeara Franciei și o va ajuta. ODOBESCU, S. I, 10. Se ruga lui D-zeu să se milostivească cu ea și să-i dăruiască un copil. ȘEZ. II, 200. ◊ F i g. Să nu se m[í]l[o]stivească ochiul tău pre el. BIBLIA (1 688), 136¹/49. 3. T r a n z. (Învechit, neobișnuit) A ruga cu căldură, cu stăruință; a implora. Tatăl featii. . . pre sv[i]ntul Ioan milostiviia pentru cucoana sa să o scoată de la moarte. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 6^r/35. 4. R e f l. (Învechit, rar) A se umili. Ce grăiți în înremile voastre la straturele voastre milostiviți-vă (să vă u m i l i ț i D). PSALT. 5. – Prez. ind.: milostivesc. – V. milostiv.

MILOSTÍV, -Ă adj., s. f. (Astăzi rar) I. Adj. 1. Plin de milă¹ (I 1, 3) față de necazurile sau nenorocirile altuia, milos (II), înțelegător, îngăduitor, iertător, blînd, bun, (învechit și regional) milostivnic (I 1). Ferice de cei m[i]lostivi că aceia miluiți vor fi. MOLITVENIC (sec. XVII), 307. Doamnă ave de treabă, bună și milostivă. NECULCE, L. 283. Milostivul căpitan îndată au poroncit ca să sloboadă un caic. DRĂGHICI, R. 26/7. Trifan . . . este foarte blînd și milostiv țăran. DONICI, F. II, 7/19. Zînă frumoasă și milostivă, mă logodești cu norocul. ALECSANDRI, T. I, 403. Milostiv te crede lumea, dar nu eu, căci te ghicesc. DAVILA, V. V. 178. Cuconul Grigoriță, cum îl știți, drept și milostiv și bun. REBREANU, R. I, 239. O zînă milostivă ți-a făcut un pat de flori ! EFTIMIU, Î. 124. Tata înalt, Ginerele turbat, Maica milostivă, Surioara albă (Coșul, focul, cuptorul, pîinea). GOROVEI, C. 108. (F i g.) Falnicile și milostivele stele trimit raze de mîngîiere. MARCOVICI, C. 35/9. Blînd tainele vi le desface Din sînu-i milostiva glie. GOGA, P. 9. ♦ (Învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. „pre”, „către”) Iaste milostiv pre datornic. VARLAAM, C. 212. Carele nu e milostiv cătră dobitoacele sale, acela nu va fi milostiv nici cătră oameni. ȚICHINDEAL, F. 119/18, cf. ISPIRESCU, L. 219. ◊ (În formule de adresare) înalt preasfințite stăpîne, milostivule domn ! AR (1829), 161/10. Să trăiești, milostivă stăpînă, răspunse ciocoiul. FILIMON, O. I, 139. Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive stăpîne, . . . ca judecata cea dreaptă a măriei tale. ISPIRESCU, L. 178. ◊ (Substantivat) Foicică de orez, Vezi tu, milostivo, vezi. BIBICESCU, P. P. 22. ♦ Care exprimă, presupune milă¹ (II, 3), îndurare, iertare. Să-l priimești cu ochi milostivi. N. COSTIN, ap. GCR II, 10/32. Cu lacrimi dăm supărare milostiv auzului înălțimei tale (a. 1819). URICARIUL, X, 202. 2. (În concepții religioase, despre forțele divine) Care acordă omului bunăvoință și ajutor, plin de har; milos (I 3), binevoitor, îndurător; (învechit și regional) milostivnic (I 1). M[i]l[o]stiv și cruțătoriu e D[o]mnul. PSALT. HUR. 97^v/22. Nu te mîhni, că milostiv iaste și iubitoriu de oameni. CORESI, EV. 5, cf. 19, 20, 22, id. PS. 318/2. Rogăm multu milostiv Domnul (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 216/2. Ești îndelung răbdătoriu și mult milostiv, Doamne. CHEIA, ÎN. 64^v/27. Mă rog ca unui domn milostiv. ANTIM, P. XXIII. Prin ea milostiv ceriul au voit a ne supune La isprăvi. CONACHI, P. 282. Poruncă dete ca. . . să se facă rugăciuni și privegheri, ca să se îndure milostivul Dumnezeu a-i trimite un meșter bun. ISPIRESCU, L. 295. Milostive Dumnezeu, Nu mă bate așa rău. JARNIK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ (În limba veche, în construcții cu dativul) Tu, Doamne, dulce și blîndu și multu milostiv tuturoru ce cheamă-te. PSALT. 177. Doamne, milostiv fii mie, păcătosul. CORESI, EV. 11, cf. 17. Doamne, fii milostiv mie, păcătosului. N. TEST. (1648), 93^v/10. ♦ (Substantivat, m.) Epitet dat lui Dumnezeu. Până cînd, Milostive, ț-ascundzi sfînta față? DOSOFTEI, PS. 39/1. S-a cam umplut lumea de rele . . . d-aia și Milostivul nu mai face minuni. DELAVRANCEA, S. 22. II. Adj. Care ajută pe cineva cu pomană, care dă cuiva (din milă) bani, obiecte etc.; milos (II 1), darnic, (regional) milostivnic. Bogații cei milostivi Șăd în pomi înfloriți (a. 1 784). GCR II, 143/34. Numai am vrut să dovedesc lui Petre cît ești tu de milostiv. CREANGĂ, P300. L-a crescut pe băiat lîngă el. . . îmbrăcîndu-l cu lucruri de căpătat. . . pe care i le aduceau oamenii milostivi. PAS, Z. I, 198. (Substantivat) D[u]mnezeu iubeaște milosteniia, așa dar și pre milostiv. MOLNAR, RET. 39/23. ◊ Fig. Căci e țeara milostivă. ALECSANDRI, T. 106. III. S. f. (Regional) 1. (La pl., de obicei art.; în superstiții, eufemistic) Iele. Cf. MARIAN, S. R. II, 226. CANDREA, F. 161, PAMFILE, DUȘM. 260, id. S. V. 22, MAT. FOLK. 1 553, ARH. FOLK. I, 207, CHEST. II 484/18, ALR II 4 232/762. 2. (Bot.) Veninariță (Gratiola officinalis). Iată mintă, săbiuță . . . , milostivă, NEGRUZZI, S.II, 97, cf. BARONZI, L. 138, BRANDZA, FL. 349, DAMÉ, T. 188, GRECESCU, FL. 434, PANȚU, PL. – Pl.: milostivi, -e. – Din slavonul милостивъ.