MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care este chemată în armată pentru efectuarea stagiului militar, la concentrare sau la mobilizare; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care trebuie să-l efectueze toți bărbații valizi ai unei țări în care există această obligație. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MILITĂRIE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesie de militar; disciplină militară; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

medico-militar, ~ă a [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: medico- + militar] 1 Care aparține problemelor medicale ale armatei. 2 Referitor la problemele medicale ale armatei.

meletar sm vz militar

melitar, ~ă sm, a vz militar

militar, ~ă [At: (cca 1800) IORGA, S. D. XII, 130 / V: (pop) mel~, melet~, ~iu, ~ter / Pl: ~i, ~e / E: fr militaire, lat militaris, ger Militar] 1 sm (Îoc civil) Persoană din cadrele armatei sau care își îndeplinește stagiul în armată Si: (înv) cătană, ostaș, (îvp) oștean, soldat. 2-3 a Care aparține (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (1-2), ostășesc,(îvp) oștenesc. 4-5 a Care se referă (la armată sau) la militari (1) Si: milităresc (3-4), ostășesc, (îvp) oștenesc. 6-7 a Specific (armatei sau) militarilor (1) Si: milităresc (5-6), ostășesc, (îvp) oștenesc. 8 a Făcut după principii proprii armatei. 9 a (Îs) Serviciu (sau stagiu) ori (înv) slujba ~ă Stagiu de armată obligatoriu pentru bărbații valizi. 10 a Pus la dispoziția armatei. 11 a Realizat prin sau de către armată.

militariu sm, a vz militar

militărie sf [At: MAIOR, I. B. 114/3 / Pl: ~ii / E: militar + -ie] 1 Stagiu militar Si: armată, (pop) cătănie, (îvp) ostășie. 2 Profesiune de militar. 3 Viață de militar. 4 (Pfm; îe) A se pune cu ~ia pe cineva A supune pe cineva unui regim sever. 5 (Pfm; îe) A face ~ cu cineva A se purta sever cu cineva Si: a struni. 6 (Pfm; îe) A da ~a jos din pod A deveni aspru.

militer, ~ă sm, a vz militar

MANU MILITARI (lat.) = Prin puterea armatei. Germanii au ocupat Bucureștii manu militari.

* MEDICO-MILITAR adj. 🩺 🎖️ Privitor la medicina militară [fr.].

* MILITAR I. adj. 🎖️ 1 Privitor la războiu: exercițiu ~; ¶ 2 Ce ține de armată, ostășesc, soldățesc: autoritățile ~e; costum ~. II. sm. Ostaș, oștean, soldat [fr.].

* MILITĂRIE sf. 🎖️ Viața, meseria de militar: după șase ani de pită neagră de cazarmă, s’a lăsat și de ~ (VLAH.).

MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele medicale ale armatei. – Medico- + militar.

MILITAR, -Ă, militari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar; ostaș, oștean. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligați să-l presteze toți bărbații valizi ai unei țări. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de către armată. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MILITĂRIE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

MEDICO-MILITAR, -Ă, medico-militari, -e, adj. Care se referă la problemele de medicină ivite în armată sau avînd legătură cu practica medicinei în armată.

MILITAR², -Ă, militari, -e, adj. 1. Care ține de armată; al armatei, ostășesc. În clipa supremă a despărțirii, la vasele militare n-au loc acele scene de îmbrățișări, lacrime, strigăte și gălăgie, care se petrec la plecarea vaselor de pasageri. BART, E. 234. Ființa funcționarilor civili și militari... da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I 36. Constantin Mavrocordat, la 1739, desființa de tot vechea organizare militară a țării. BĂLCESCU, O. I 32. ◊ Serviciu militar = stagiu obligatoriu în armată pentru toți cetățenii valizi. Tren militar = tren care transportă trupe și materiale. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. ♦ Care se bazează pe armată. Ofensivă militară. 2. Privitor la război, de război; războinic. [AL. Donici] s-a dus la Petersburg și a intrat în corpul de cadeți. Însă avea el oare vocațiune pentru arta militară? NEGRUZZI, S. I 332.

MILITAR¹, militari, s. m. (În opoziție cu civil) Persoană care face parte din cadrele armatei sau care își face stagiul militar (indiferent de grad). V. ostaș, oștean. Drept să vă spun, ca vechi militar care am făcut campania cu rușii în tinerețe, îi admir. SADOVEANU, M. C. 92. Frumos, domnule maior, foarte frumos. Ce fel de cavaler ești dumneata? Ce fel de militar ești dumneata? SEBASTIAN, T. 38. Frunză verde de stejar, M-a dat satul militar. TEODORESCU, P. P. 300.

MILITĂRIE s. f. Serviciul militar, viața de militar; armată, cătănie, ostășie. Feciorul dascălului Andrei... face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a încadra pe cineva, la recrutare, în categoria celor apți pentru serviciul militar. Am recrutat anul trecut și nu m-au luat la militărie. STANCU, D. 368. A-și face militărie = a-și face stagiul militar. (Familiar) A face militărie (cu cineva) = a acționa în mod sever, a se purta aspru cu cineva.

MEDICO-MILITAR, -Ă adj. Referitor la medicina militară. [< medico- + militar].

MILITAR, -Ă adj. Care ține de armată; ostășesc. ◊ Serviciu militar = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ Care se bazează pe armată; care ține de război; războinic. // s.m. Persoană care aparține cadrelor active ale armatei; ostaș. [Cf. fr. militaire, it. militare, lat. militaris, militarius].

MEDICO-MILITAR, -Ă adj. referitor la medicina militară. (< medico- + militar)

MILITAR, -Ă I. adj. care ține de armată; ostășesc. ♦ stagiu ~ = stagiu făcut în armată de un cetățean. ♦ care se bazează pe armată; de război. II. s. m. cel care aparține cadrelor active ale armatei. (< fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär)

MILITAR² ~i m. Persoană care își face stagiul militar sau face parte din cadrele armatei; ostaș; soldat. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär

MILITAR¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de armată sau de militari; propriu armatei sau militarilor. Aviație ~ă. ◊ Serviciu ~ durată de instruire a cetățenilor în rândurile forțelor armate. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär

MILITĂRIE f. Serviciu militar; ostășie; soldăție. A face ~a. ◊ A lua la ~ a înrola în armată. /militar + suf. ~ie

medico-militar a. privitor la medicina militară: Institutul medico-militar.

militar a. 1. relativ la răsboiu: artă militară; 2. ce ține de armată: costum militar. ║ m. oștean, soldat.

militărie f. vieața, meseria de militar.

*militár, -ă adj. (lat. militaris, d. miles, militis, soldat). Ostășesc, relativ la soldațĭ saŭ la ofițerĭ, la armată, la războĭ: haĭne militare, școală militară, preparative militare. Războĭnic, ĭubitor de armată: Romaniĭ eraŭ un popor militar. S. m. Care face parte din armată (soldat saŭ ofițer), ostaș, oștean. Adv. Militarmente.

*milităríe f. (d. militar). Fam. Servicĭu militar, știința militară, ostășie: doĭ anĭ de militărie, în această școală se învață serios milităria. A face militărie, 1. a servi ca militar, 2. a proceda ca militar: ca să disciplineze școala, directoru a trebuit să facă adevărată militărie. V. soldățíe.

medico-militar adj. m., pl. medico-militari; f. medico-militară, pl. medico-militare

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

medico-militar adj. m., pl. medico-militari; f. medico-militară, pl. medico-militare

militar adj. m., s. m., pl. militari; adj. f. militară, pl. militare

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

medico-militar adj. m. militar

militar adj. m., s. m., pl. militari; f. sg. militară, pl. militare

militare s. f., g.-d. art. militării

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

MILITAR s., adj. 1. s. v. ostaș. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. v. armat.

MILITĂRIE s. 1. v. armată. 2. armată, stagiu, serviciu militar, (Transilv.) cătănie, (înv.) oștenie, soldăție. (Își face ~ la artilerie.)

militar, -ă s.m., adj. (milit.) I s.m. ostaș, oștean, soldat, <pop.> cătană, panțir, stratiot, <reg.> radavoi, <înv.> luător de sold, om de oaste, om de război, oștenitoriu, oștitor, săgar, voinic, voinic de oaste, <înv.; meton.> oaste, <turc.; înv.> cui, <poetic> viteaz, <meton.> uniformă (v. uniform), <arg.> oagăr. Este militar de carieră. Militarii sunt oameni de onoare. II adj. 1 cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, <rar> marțial, <pop.> cătănesc, <înv.> oștenesc, oștesc, slujitoresc, voinicesc. Nu a făcut armata, întrucât nu-i place regimul militar. Viața militară l-a disciplinat. 2 (despre conflicte) armat. Conflictele militare provoacă multe victime umane.

militărie s.f. (milit.) 1 armată, <înv. și pop.> ostășie, <pop.> cătănie, <reg.> miliție, <înv.> voinicie. Nu a vrut să meargă în militărie. 2 armată, serviciu militar, stagiu, stagiu militar, <rar> slujbă, <înv. și pop.> oaste, oștire, <pop.> cătănie, miliție, <înv. > lucrare în oaste, oștenie, soldăție, vitejie. Face milităria la geniști.

MILITAR s., adj. 1. s. ostaș, oștean, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic. 2. adj. cazon, milităresc, ostășesc, soldățesc, (rar) marțial, (pop.) cătănesc, (înv.) oștenesc, oștesc, voinicesc. (Uniformă ~.) 3. adj. armat. (Conflict ~.)

MILITĂRIE s. 1. armată, (înv. și pop.) ostășie, (reg.) miliție, (Transilv.) cătănie, (înv.) voinicie. (Merge la ~.) 2. armată, stagiu, serviciu militar, (Transilv.) cătănie, (înv.) oștenie, soldăție. (Își face ~ la artilerie.)

Manu militari (lat. „Prin forță militară”) – Formulă juridică prin care se înțelege folosirea forței pentru executarea unui ordin. De pildă: a expulza pe cineva manu militari.

MEDICO-MILITÁR, -Ă adj. Care aparține problemelor medicale ale armatei, privitor la problemele medicale ale armatei. DICȚ. - Pl.: medico-militari, -e. – Medico- + militar.

MELITÁR, -Ă s. m., adj. v. militar.

MILITAR, -Ă s. m., adj. 1. S. m. (În opoziție cu c i v i l) Persoană care face parte din cadrele armatei, persoană care își îndeplinește stagiul în armată; ostaș, (învechit și popular) oștean. V. s o l d a t, c ă t a n ă. 2 ferdele ovăs, 4 pite . . . am dat la un militari (cca 1800). IORGA, S. D. XII, 130. Voia să aibă militari buni. MOLNAR, I. 241/8, cf. MAN. ÎNV. 80/10, BUDAI- DELEANU, LEX. Un cordon de militeri. AR (1829), 223¹/28. O numeroasă adunare de militari. russo, s. 27. Ce fel de militar ești dumneata? SEBASTiAN, T. 38. Ca vechi militar... îi admir. sadoveanu, M. c. 92. Tăria și puterea . . . pe care o insuflă militarilor. SCÎNTEIA, 1953, nir. 2 782. Frunză verde de stejar, M-a dat satul militar. TEODORESCU, P. P. 300. Militari și ofițeri Stau ca stelele pe ceri. SEVASTOS, C. 281. Și mă cere-un militar. ȘEZ. V, 13. Cinci suti di melitari, Tot călări și pi cai mari. VASILIU, C. 79, cf. ALR I 1423. 2. Adj. Care aparține armatei sau militarilor (1), privitor la armată sau la militari, specific armatei sau militarilor; făcut după principii proprii armatei; milităresc, ostășesc, (învechit și popular) oștenesc. Rînduiala ca la toate instituturile este militară. AR (1830), 358¹/46. Ființa funcționarilor civili și militari. . . da acestei priveliști o pompă solemnă. NEGRUZZI, S. I, 36. Șeful. . . diviziei a 2-a teritorială militară (a. 1866). URICARIUL, VII, 239. Suceava [era] țelul său, în limbaj militar punctul obiectiv al invaziunii. HASDEU, I. V. 21. Ce tristă operă cînta Fanfara militară. BACOVIA, O. 89. Autoritățile militare. BR[ESCU, A. 257, cf. BART, E. 234, id. S. M. 26. Nu se mai vorbi . . . de pregătirile militare. STANCU, R. A. IV, 216. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar sau (învechit) slujba militară = stagiu obligatoriu de armată pentru toți bărbații valizi. Cheamă pe toți. . . la slujba militară. CR (1830), 63²/37. Arta militară, v. a r t ă. ♦ Pus la dispoziția armatei. Trenul militar e-aici de două zile. VINTILĂ, O. 11. – PI.: militari, -re. – Și: (popular) melitár, -ă, (învechit) militáriu (LB, PONTBRIANT, D., COSTINESCU), militér, -ă s. m., adj. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.

MILITÁRIU s. m., adj. v. militar.

MILITĂRÍE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, (învechit și popular) ostășie, (regional) cătănie. Fu plăcută milităria cea românească în Ardeal. MAIOR, I. B. 114/3. De la rădicarea milităriei în Ardeal, 51 ani. CALENDARIU (1814), 4/22, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. După șase ani de pită neagră de cazarmă, s-a lăsat și de militărie. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Feciorul dascălului Andrei. . . face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. Am recrutat anul trecut și nu m-au luat la militărie. STANCU, D. 368. Nu-i plăcea milităria. V. ROM. decembrie 1954, 63. În militărie, caporal. . . , iar în civil, asistent la un institut. BENIUC, M. C. I, 18. A plecat la militărie. ALR II 2 984/812. ◊ E x p r.(Familiar) A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. A face militărie cu cineva = a se purta sever cu cineva, a struni. S-a apucat să facă o strașnică militărie cu ofițerii și trupa. CAMIL PETRESCU, O. III, 206. A da milităria jos din pod = a redeveni aspru, sever. - Militar + suf. -ie.

MILITÉR, -Ă s. m., adj. v. militar.