MILITĂRIE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesie de militar; disciplină militară; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

militărie sf [At: MAIOR, I. B. 114/3 / Pl: ~ii / E: militar + -ie] 1 Stagiu militar Si: armată, (pop) cătănie, (îvp) ostășie. 2 Profesiune de militar. 3 Viață de militar. 4 (Pfm; îe) A se pune cu ~ia pe cineva A supune pe cineva unui regim sever. 5 (Pfm; îe) A face ~ cu cineva A se purta sever cu cineva Si: a struni. 6 (Pfm; îe) A da ~a jos din pod A deveni aspru.

MILITĂRIE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, ostășie, cătănie. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-și face milităria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militărie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. – Militar + suf. -ie.

MILITĂRIE s. f. Serviciul militar, viața de militar; armată, cătănie, ostășie. Feciorul dascălului Andrei... face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la militărie = a încadra pe cineva, la recrutare, în categoria celor apți pentru serviciul militar. Am recrutat anul trecut și nu m-au luat la militărie. STANCU, D. 368. A-și face militărie = a-și face stagiul militar. (Familiar) A face militărie (cu cineva) = a acționa în mod sever, a se purta aspru cu cineva.

MILITĂRIE f. Serviciu militar; ostășie; soldăție. A face ~a. ◊ A lua la ~ a înrola în armată. /militar + suf. ~ie

militărie f. vieața, meseria de militar.

*milităríe f. (d. militar). Fam. Servicĭu militar, știința militară, ostășie: doĭ anĭ de militărie, în această școală se învață serios milităria. A face militărie, 1. a servi ca militar, 2. a proceda ca militar: ca să disciplineze școala, directoru a trebuit să facă adevărată militărie. V. soldățíe.

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

militărie s. f., art. milităria, g.-d. militării, art. milităriei

MILITĂRIE s. 1. v. armată. 2. armată, stagiu, serviciu militar, (Transilv.) cătănie, (înv.) oștenie, soldăție. (Își face ~ la artilerie.)

MILITĂRIE s. 1. armată, (înv. și pop.) ostășie, (reg.) miliție, (Transilv.) cătănie, (înv.) voinicie. (Merge la ~.) 2. armată, stagiu, serviciu militar, (Transilv.) cătănie, (înv.) oștenie, soldăție. (Își face ~ la artilerie.)

MILITĂRÍE s. f. Serviciu, stagiu militar; viață, profesiune de militar; armată, (învechit și popular) ostășie, (regional) cătănie. Fu plăcută milităria cea românească în Ardeal. MAIOR, I. B. 114/3. De la rădicarea milităriei în Ardeal, 51 ani. CALENDARIU (1814), 4/22, Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. După șase ani de pită neagră de cazarmă, s-a lăsat și de militărie. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Feciorul dascălului Andrei. . . face slujba milităriei la Piatra. SADOVEANU, B. 17. Am recrutat anul trecut și nu m-au luat la militărie. STANCU, D. 368. Nu-i plăcea milităria. V. ROM. decembrie 1954, 63. În militărie, caporal. . . , iar în civil, asistent la un institut. BENIUC, M. C. I, 18. A plecat la militărie. ALR II 2 984/812. ◊ E x p r.(Familiar) A se pune cu milităria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a ține din scurt. A face militărie cu cineva = a se purta sever cu cineva, a struni. S-a apucat să facă o strașnică militărie cu ofițerii și trupa. CAMIL PETRESCU, O. III, 206. A da milităria jos din pod = a redeveni aspru, sever. - Militar + suf. -ie.