13 definiții pentru „mezenter”   declinări

MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère.

MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère.

MEZENTÉR, mezentere, s. n. Membrană (formată dintr-o îndoitură a peritoneului) care leagă intestinul subțire de peretele posterior al abdomenului. N-ai să mi-o tămădui tu [inima] în laborator. Nici n-ai să mi-o întinzi la pila electrică, ca mezenterul broaștelor. C. PETRESCU, Î. II 266.

!mezentér (me-zen-/mez-en-) s. n., pl. mezentére

mezentér s. n. (sil. mf. mez-), pl. mezentére

MEZENTÉR s. (ANAT.) mezoblast, (pop.) prapur, (înv.) bezărău, bezer.

MEZENTÉR s.n. Membrană care leagă intestinul subțire de peretele posterior al abdomenului. [< lat. mesentherium, fr. mésentère, cf. gr. mesos – mijlociu, enteron – intestin].

MEZENTÉR s. n. îndoitură a peritoneului care fixează organele digestive de peretele posterior al abdomenului. (< fr. mésentère, lat. mesenterium)

MEZENTÉR ~e n. Membrană a peritoneului care acoperă intestinul subțire și îl fixează de peretele abdominal. /<lat. mezentherium, fr. mésentere

*mesentér n., pl. e (vgr. mesénteron și mesentérion, d. mésos, mijlociŭ, și énteron, intestin. V. misit și enterită). Anat. Îndoitura peritoneuluĭ care ține în pozițiune diversele părțĭ ale intestinelor. – Și mez- (după fr.). V. epiploon, mură 2.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MEZENTÉR s. (ANAT.) (pop.) prápur, (înv.) bezărắu, bezér.

MEZ-, v. MEZO-.~arh (v. -arh), adj., (despre un fascicul lemnos) la care protoxilemul ocupă o poziție centrală, fiind înconjurat de metaxilem; ~encefal (v. -encefal), s. n., parte mijlocie a encefalului situată deasupra protuberanței inelare; ~encefalotomie (v. -encefalo-, v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a tractului spinotalamic la nivelul mezencefalului; ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut conjunctiv embrionar, format din celule fusiforme sau stelate, intrînd în alcătuirea mezodermului; ~enter (v. -enter), s. n., membrană a peritoneului care leagă intestinul subțire de peretele abdominal posterior.