2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

merinda [At: BARCIANU, V. / V: meren~ (cscj) ~nzi / Pzi: ~dez / E: merindă] 1-2 vit (Îrg) A mânca (ceva) de prânz Si: a prânzi. 3-4 vit (Îrg) A mânca (ceva) după amiază Si: (reg) a ujina. 5 vt (C. i. alimente) A face provizii. 6 vt (C. i. ființe) A aproviziona cu alimente.

MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda.

MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda.

merinde sf [At: ANTIM, P. 135 / V: (reg) ~rindă, ~dine / Pl:~nzi, (reg) ~duri, ~nzuri / E: ml merenda] 1 (Pop) Hrană rece pe care o ia cineva cu sine când pleacă la drum sau la lucru. 2 (Pgn) Hrană. 3 (Reg; pex) Nume generic dat alimentelor și ustensilelor care servesc la prepararea mâncării sau la mâncat, pe care mireasa le aduce drept zestre în casa soțului. 4-5 (Rar) Masă1 (32-33).

MERÍNDE, merinde, s. f. (Mai ales la pl.) Hrană rece pe care o ia cineva cînd pleacă la drum sau la lucru; p. ext. provizii de alimente; mîncare. Șeile cu poclăzile, pentru căluții cei pagi, erau gata, cu trăistile cu merinde aninate de boturi. SADOVEANU, B. 105. A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești lăsînd toate merindele sale în stăpînirea noastră. CREANGĂ, A. 102. Cîrd de fete și neveste de la sat aduc merinde. ALECSANDRI, P. A. 121.

MERÍNDE ~ f. pl. Hrană rece luată la lucru sau la drum. /<lat. merenda

merinde f. pl proviziuni de drum. [Lat. MERENDA, mâncare între prânz și cină: românește cu sensul generalizat].

merínde f. pl. (lat. merénda, prînz, d. merére, a merita, a cîștiga; it. merenda, ojină, prînz intermediar între amează și seară; pv. merendo, vfr. marende, sp. merienda. D. rom. vine ung. meringya, rut. merinde, slovac merenda). Proviziunĭ, mîncare luată pe drum. – În Trans. și Mold. nord e fem. sing. (ca încălțăminte): purtînd merindea luĭ săracă (VR. 1911, 8, 222). – P. pl., cp cu colindă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde

merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MERINDÁ vb. v. dejuna, prânzi.

MERÍNDE s. pl. v. aliment, hrană, mâncare.

merinde s. pl. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

meríndă (merínde), s. f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde „ora de gustare”, istr. merinde. Lat. merenda (Pușcariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda.Der. merindare, s. f. (pînză, șervet în care se aduc proviziile); merinzar, s. m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari „a lua o gustare; a se odihni”. – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), și mag. meringya (Edelspacher 19).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuvânt rom. > ucr. merendá, pol. dial. mierynda, slov. merinda (Miklosich, Candrea, Berneker, cf. DER), magh. meringya (Edelspacher, cf. DER).

merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază”; Cuvânt rom. preluat în ucr. (merendá), pol. (mierynda), slovacă (merinda), magh. (meringya).

Intrare: merinda
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • merinda
  • merindare
  • merindat
  • merindatu‑
  • merindând
  • merindându‑
singular plural
  • merindea
  • merindați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • merindez
(să)
  • merindez
  • merindam
  • merindai
  • merindasem
a II-a (tu)
  • merindezi
(să)
  • merindezi
  • merindai
  • merindași
  • merindaseși
a III-a (el, ea)
  • merindea
(să)
  • merindeze
  • merinda
  • merindă
  • merindase
plural I (noi)
  • merindăm
(să)
  • merindăm
  • merindam
  • merindarăm
  • merindaserăm
  • merindasem
a II-a (voi)
  • merindați
(să)
  • merindați
  • merindați
  • merindarăți
  • merindaserăți
  • merindaseți
a III-a (ei, ele)
  • merindea
(să)
  • merindeze
  • merindau
  • merinda
  • merindaseră
Intrare: merinde
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • merinde
  • merindea
plural
  • merinde
  • merindele
genitiv-dativ singular
  • merinde
  • merindei
plural
  • merinde
  • merindelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • merindă
  • merinda
plural
  • merinde
  • merindele
genitiv-dativ singular
  • merinde
  • merindei
plural
  • merinde
  • merindelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

merinde merindă

  • 1. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Șeile cu poclăzile, pentru căluții cei pagi, erau gata, cu trăistile cu merinde aninate de boturi. SADOVEANU, B. 105.
      surse: DLRLC
    • A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești lăsînd toate merindele sale în stăpînirea noastră. CREANGĂ, A. 102.
      surse: DLRLC
    • Cîrd de fete și neveste de la sat aduc merinde. ALECSANDRI, P. A. 121.
      surse: DLRLC

etimologie: