merínde f. pl. (lat. merénda, prînz, d. merére, a merita, a cîștiga; it. merenda, ojină, prînz intermediar între amează și seară; pv. merendo, vfr. marende, sp. merienda. D. rom. vine ung. meringya, rut. merinde, slovac merenda). Proviziunĭ, mîncare luată pe drum. – În Trans. și Mold. nord e fem. sing. (ca încălțăminte): purtînd merindea luĭ săracă (VR. 1911, 8, 222). – P. pl., cp cu colindă.