menisc sn [At: MARIN, F. 450/35 / Pl: ~uri / E: fr ménisque] 1 Corp sau figură geometrică convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 2 (Spc; Fiz) Lentilă convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. 3 Suprafață liberă, curbă a unui lichid, într-un tub capilar. 4 Cartilaj în formă de disc existent la unele articulații ale corpului.

MENISC, meniscuri, s. n. Corp sau figură geometrică, convexă de o parte și concavă de partea opusă.

MENISC s.n. 1. Suprafață liberă, curbă, a unui lichid într-un tub (capilar). ♦ Lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă parte. 2. Cartilaj în formă de lentilă sau de inel, care se află la diferite articulații ale corpului. [< fr. ménisque, lat. meniscus, cf. gr. meniskos – lună nouă].

MENISC¹ s. n. 1. curbură a suprafeței unui lichid într-un tub (capilar). ◊ lentilă convexă pe o parte și concavă pe cealaltă. 2. (anat.) cartilaj în formă de disc, între articulații. (< fr. ménisque)

MENISC ~uri n. 1) Lentilă cu o față concavă și alta convexă. 2) Suprafața convexă sau concavă a unui lichid într-un tub capilar. 3) Formațiune fibro-cartilaginoasă în formă de disc, situată între unele articulații ale corpului. /<fr. ménisque

MENISC²(O)- elem. „menisc articular”. (< fr. ménisc/o/-, cf. gr. meniskos)

menisc s. n., pl. meniscuri

menisc s. n., pl. meniscuri

menisc s. n., pl. meniscuri

MENISC-, v. MENISCO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., ablație chirurgicală a unui menisc articular.

MENISCO- „menisc articular”. ◊ gr. meniskos „lună mică, semilună” > fr. ménisco-, germ. menisko-, it. menisco-, engl. id. > rom. menisco-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., radiografie a meniscurilor articulare ale genunchiului; ~id (v. -id), adj., în formă de lentilă sau de menisc; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică a cartilajelor articulare ale genunchiului; ~pexie (v. -pexie), s. f., suturare chirurgicală a fragmentelor unui menisc traumatizat; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical utilizat pentru secționarea unui menisc articular.

MENÍSC s. n. 1. Corp sau figură geometrică convexă pe o parte și concavă pe partea opusă; s p e c. (Fiz.) lentilă convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. Meniscul convergent este terminat prin două suprafecii sferice, una concavă, alta convexă, aceasta avînd o rază mai mică decît întîia. MARIN, F. 450/35, cf. 451/10. Lentilele divergente . . . se împart în lentile biconcave, plan-concave și convex-concave sau meniscuri divergente. LTR², X, 155. ♦ Suprafață liberă, curbă a unui lichid, într-un tub (capilar). Cf. DN. 2. Cartilaj în formă de disc exsitent la unele articulații ale corpului. Cf. DN, DER. – Pl. meniscuri. - Din fr. ménisque.