MENÍSC s. n. 1. Corp sau figură geometrică convexă pe o parte și concavă pe partea opusă; s p e c. (Fiz.) lentilă convexă pe o parte și concavă pe partea opusă. Meniscul convergent este terminat prin două suprafecii sferice, una concavă, alta convexă, aceasta avînd o rază mai mică decît întîia. MARIN, F. 450/35, cf. 451/10. Lentilele divergente . . . se împart în lentile biconcave, plan-concave și convex-concave sau meniscuri divergente. LTR², X, 155. ♦ Suprafață liberă, curbă a unui lichid, într-un tub (capilar). Cf. DN. 2. Cartilaj în formă de disc exsitent la unele articulații ale corpului. Cf. DN, DER. – Pl. meniscuri. - Din fr. ménisque.