MEMORARE, memorări, s. f. Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora.

memorare [At: LM / Pl: ~rări / E: memora] 1 (Îvr) Amintire. 2 (Îvr) Relatare. 3 (Îvr) Menționare. 4 (Rar) Proces psihic sau mecanic de înregistrare în memorie Si: memorizare (1), (rar) memorizat (1), (înv) memorizație (1).

MEMORARE, memorări, s. f. (Rar) Faptul de a memora; proces de înregistrare în memorie; memorizare. – V. memora.

MEMORARE, memorări, s. f. Acțiunea de a memora.

MEMORARE s.f. Acțiunea de a memora și rezultatul ei; memorizare. [< memora].

memora vt [At: BARIȚIU, P. A. I, 282 / Pzi: ~rez / E: lat memorare, fr mémorer] 1 (Înv) A aminti. 2 (Înv; pex) A relata. 3 (Înv) A menționa (1). 4 A reține în memorie, depunând un efort, învățând Si: a memoriza (1).

MEMORA, memorez, vb. I. Tranz. A învăța pe de rost; a memoriza, a ține minte. Mai erau și alții, ale căror nume nu le-am memorat. SADOVEANU, E. 162. Orice creațiune presupune o îndelungată observație... care permite actorului de a memora mii de atitudini. IBRĂILEANU, SP. CR. 226.

MEMORA vb. I. tr. A învăța pe dinafară; a reține în memorie, a memoriza. [Cf. fr. mémorer, it., lat. memorare].

MEMORA vb. tr. a reține în memorie; a memoriza. (< fr. mémorer, lat. memorare)

A MEMORA ~ez tranz. A fixa în memorie (în mod involuntar sau printr-un efort special). /<lat. memorare, fr. mémorer

memorare s. f., g.-d. art. memorării; pl. memorări

memorare s. f., g.-d. art. memorării; pl. memorări

memorare s. f., g.-d. art. memorării; pl. memorări

memora (a ~) vb., ind. prez. 1 memorez, 3 memorează; conj. prez. 1 să memorez, 3 să memoreze

memora (a ~) vb., ind. prez. 3 memorează

memora vb., ind. prez. 1 sg. memorez, 3 sg. și pl. memorează

MEMORARE s. v. memorizare.

MEMORARE s. învățare, memorizare. (~ unei poezii.)

MEMORA vb. v. aminti, arăta, cita, indica, menționa, pomeni, semnala.

MEMORA vb. v. memoriza.

memora vb. v. AMINTI. ARĂTA. CITA. INDICA. MENȚIONA. POMENI. SEMNALA.

MEMORA vb. a învăța, a memoriza, a repeta, (reg.) a proba. (A ~ o poezie.)

A memora ≠ a uita

MEMORARE s. f. (Rar) Faptul de a m e m o r a ; proces (psihic sau mecanic) de înregistrare în memorie ; memorizare. Cf. LM, CONTEMP. 1948, nr. 112, 10/1. Nu trebuie să urmărim simpla memorare a noțiunilor. GÎ 1963, nr.689, 7/2. Instalație de memorare = memorie (3), LTR² XI, 20. - V. memora.

MEMORA vb. I. Tranz. 1. (Învechit, folosit mai ales la participiu) A aduce cuiva aminte un lucru (uitat) (LM), a aminti; p. ext. a expune, a relata (BARCIANU, LM) ; a menționa. În a. 1738, se mai intîmplară unele schimbări, care pentru ardeleni merită să fie memorate. BARIȚIU, P. A. I, 282. Din cauzele memorate pînă aci, încă tot nu se poate esplica mărimea perderilor din Boemia. id. ib. M, 382. 2. A reține în memorie (de obicei depunînd un efort, ínvățînd anume) ; a memoriza. Cf. BARCIANU, V. Orice creațiune presupune o îndelungată observație. . . care permite actorului de a memora mii de atitudini. IBRĂILEANU, SP. CR. 226. Mai erau și alții, ale căror nume nu le-am memorat. SADOVEANU, E. 162. A cerut elevilor doar să memoreze un șir de cunoștințe. GÎ 1963, nr. 689, 7/2. – Prez. ind.: memorez. – Din lat. memorare, fr. mémorer.