MEMORA vb. I. Tranz. 1. (Învechit, folosit mai ales la participiu) A aduce cuiva aminte un lucru (uitat) (LM), a aminti; p. ext. a expune, a relata (BARCIANU, LM) ; a menționa. În a. 1738, se mai intîmplară unele schimbări, care pentru ardeleni merită să fie memorate. BARIȚIU, P. A. I, 282. Din cauzele memorate pînă aci, încă tot nu se poate esplica mărimea perderilor din Boemia. id. ib. M, 382. 2. A reține în memorie (de obicei depunînd un efort, ínvățînd anume) ; a memoriza. Cf. BARCIANU, V. Orice creațiune presupune o îndelungată observație. . . care permite actorului de a memora mii de atitudini. IBRĂILEANU, SP. CR. 226. Mai erau și alții, ale căror nume nu le-am memorat. SADOVEANU, E. 162. A cerut elevilor doar să memoreze un șir de cunoștințe. GÎ 1963, nr. 689, 7/2. – Prez. ind.: memorez. – Din lat. memorare, fr. mémorer.