meloman, ~ă smf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~e / E: fr mélomane] 1-2 Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică).

melomanie sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ii / E: fr mélomanie] (Rar) Pasiune deosebită pentru muzică.

MELOMAN, -Ă, melomani, -e, s. m. și f. Persoană care iubește cu pasiune muzica. Meloman pătimaș, fluiera toate operele pe care le învățase în tinerețe. BART, E. 172. Divin era concertul... Iar eu, ca Ludwig, melomanul, în sală singur spectator. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 38.

MELOMANIE s. f. Pasiune deosebită pentru muzică.

MELOMAN, -Ă s.m. și f. Iubitor (pasionat) de muzică. [< fr. mélomane].

MELOMANIE s.f. Pasiune, preferință deosebită pentru muzică. [Gen. -iei. / < fr. mélomanie, cf. gr. melos – cîntec, mania – pasiune].

MELOMAN, -Ă s. m. f. iubitor (pasionat) de muzică (clasică); muzicoman. (< fr. mélomane)

MELOMANIE s. f. pasiune, preferință deosebită pentru muzică; muzicomanie. (< fr. mélomanie)

MELOMAN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care manifestă mare pasiune pentru muzică. /<fr. mélomane

MELOMANIE f. Manie a muzicii. /<fr. mélomanie

meloman m. cel ce iubește cu pasiune muzica.

*melomán, -ă s. și adj. (compus d. vgr. mélos, cîntec, și -man. V. man). Care ĭubește cu pasiune muzica.

*melomaníe f. (d. vgr. mélos, cîntec, și -maníe. V. manie). Manie de muzică.

meloman s. m., pl. melomani

melomanie s. f., art. melomania, g.-d. melomanii, art. melomaniei

meloman s. m., pl. melomani

melomanie s. f., art. melomania, g.-d. melomanii, art. melomaniei

meloman s. m., pl. melomani

melomanie s. f., art. melomania, g.-d. melomanii, art. melomaniei

MELO-₂ „muzică, melodie”. ◊ gr. melos „cîntec, melodie” > fr. mélo-, germ. id., engl. id. > rom. melo-. □ ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care nu suferă muzica; ~fobie (v. -fobie), s. f., aversiune patologică față de muzică; ~man (v. -man₁), s. m. și f., persoană pasionată de muzică; ~manie (v. -manie), s. f., dragoste excesivă pentru muzică; ~pee (v. -pee), s. f., ansamblu de reguli referitoare la cînt și la arta declamației la vechii greci; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a muzicii în terapeutică; ~tipie (v. -tipie), s. f., culegere a notelor muzicale prin utilizarea unui material tipografic mobil.

Melomanie ≠ melofobie

MELOMÁN, -Ă s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Dar dacă muzica se auzea relativ des și melomanii greco-români de pe acele timpuri erau satisfăcuți, „teatrul” nu putea fi o distracție de toate zilele. IORGA, L. II, 34. Divin era concertul, gratis și fără de compozitor! Iar eu, ca Ludvvig, melomanul, în sală singur spectator. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 38. Meloman pătimaș, fluiera toate operele pe care le învățase în tinerețe. BART, E. 172, cf. 51. Era un meloman cunoscut, nelipsit de la nici un concert răsunător. V. ROM, iulie 1954, 20. - Pl.: melomani, -e. – Din fr. mélomane.

MELOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune deosebită pentru muzică. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, ALEXI, W., DN. - Din fr. mélomanie.