MELOMÁN, -Ă s. m. și f. Persoană căreia îi place mult muzica (în special cea clasică) și o înțelege. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, BARCIANU, ALEXI, W. Dar dacă muzica se auzea relativ des și melomanii greco-români de pe acele timpuri erau satisfăcuți, „teatrul” nu putea fi o distracție de toate zilele. IORGA, L. II, 34. Divin era concertul, gratis și fără de compozitor! Iar eu, ca Ludvvig, melomanul, în sală singur spectator. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 38. Meloman pătimaș, fluiera toate operele pe care le învățase în tinerețe. BART, E. 172, cf. 51. Era un meloman cunoscut, nelipsit de la nici un concert răsunător. V. ROM, iulie 1954, 20. - Pl.: melomani, -e. – Din fr. mélomane.