2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MELIȚÁRE, melițări, s. f. (Rar) Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița.

melițare1 sf [At: POLIZU / Pl: ări / E: melița1] 1 Zdrobire cu melița pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. 2 (Fig) Flecăreală.

MELIȚÁRE, melițări, s. f. Acțiunea de a melița și rezultatul ei; melițat1. – V. melița.

MELIȚÁRE, melițări, s. f. Melițat1.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.

melița1 [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ința, ~leța, (cscj) ~leți / Pzi: meliț, (reg) ez / E: meliță] 1 vt (C. i. părțile lemnoase ale tulpinilor de in sau de cânepă topite) A zdrobi cu melița pentru a alege fuiorul prin înlăturarea puzderiilor. 2 vt (Fig) A snopi în bătaie. 3 vi (Fig; șîe a ~ cu gura, a ~ din gură) A vorbi mult și fără rost Si: a flecări, a trăncăni. 4 (Fam; îe) Îi ~ță gura Se zice despre un om care vorbește repede.

MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la cînepă, in etc.) A zdrobi cu melița, după topire, părțile lemnoase ale tulpinii de cînepă sau de in pentru a alege fuiorul și a înlătura puzderiile. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perii, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. Ș-am cules-o [cînepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147. 2. Tranz. Fig. A bate strașnic pe cineva, a snopi (în bătaie). Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198. 3. Intranz. Fig. (Uneori determinat prin «cu gura») A vorbi mult și fără rost; a flecări, a trăncăni. Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stîngă, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89. Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312. Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.

A MELIȚÁ méliț tranz. (cânepa sau inul) A prelucra cu melița. /Din meliță

melițà v. 1. a sfărâma inul sau cânepa cu melița; 2. fam. a bate strașnic. [Tras din meliță).

2) méliț și -éz, a v. tr. (d. meliță). Sfărîm cînepa saŭ inu cu melița. Fig. Fam. Bat strașnic. Bleotocăresc, trăncănesc, flecăresc, vorbesc mult: toată ziŭa melița din gură. Dos. Clipesc (adică „mișc des pleoapele”).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

melițáre (rar) s. f., g.-d. art. melițắrii; pl. melițắri

melițáre s. f., g.-d. art. melițării; pl. melițări

melițá (a ~) vb., ind. prez. 3 méliță

melițá vb., ind. prez. 1 sg. méliț, 3 sg. și pl. méliță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: melițare
melițare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • melițare
  • melițarea
plural
  • melițări
  • melițările
genitiv-dativ singular
  • melițări
  • melițării
plural
  • melițări
  • melițărilor
vocativ singular
plural
Intrare: melița
verb (VT2)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • melița
  • melițare
  • melițat
  • melițatu‑
  • melițând
  • melițându‑
singular plural
  • meliță
  • melițați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • meliț
(să)
  • meliț
  • melițam
  • melițai
  • melițasem
a II-a (tu)
  • meliți
(să)
  • meliți
  • melițai
  • melițași
  • melițaseși
a III-a (el, ea)
  • meliță
(să)
  • melițe
  • melița
  • meliță
  • melițase
plural I (noi)
  • melițăm
(să)
  • melițăm
  • melițam
  • melițarăm
  • melițaserăm
  • melițasem
a II-a (voi)
  • melițați
(să)
  • melițați
  • melițați
  • melițarăți
  • melițaserăți
  • melițaseți
a III-a (ei, ele)
  • meliță
(să)
  • melițe
  • melițau
  • melița
  • melițaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

melițare

etimologie:

  • vezi melița
    surse: DEX '98 DEX '09

melița

  • 1. tranzitiv A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78.
      surse: DLRLC
    • Ș-am cules-o [cânepa], Ș-am uscat-o, Ș-am topit-o, Ș-am melițat-o. PĂSCULESCU, L. P. 147.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A bate strașnic pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: snopi attach_file un exemplu
      exemple
      • Atuncea ea unde n-au început să-l îmblătească și să-l melițe. SBIERA, P. 198.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Țața Niculina nu mai ostenea melițînd cu gura, în dreapta și în stînga, și ajutîndu-se și cu mîinile. PAS, Z. I 89.
      surse: DLRLC
    • Dimineața, după ce pornesc gospodarii la lucru, femeile ies la porți, se strîng pe podețe și încep a melița. SADOVEANU, O. VII 312.
      surse: DLRLC
    • Meliți mereu... Vorbești prostii și nu te ascultă nimeni. ARDELEANU, D. 163.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • meliță
    surse: DEX '98 DEX '09