melița vb. I. fig. 1 tr., intr. (despre oameni; adesea cu determ. „din gură”, „cu gura”) a bârfi, a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni, <fig.> a clămpăni, a clănțăni, a forfeca, a măcina, a râșni, a toca, <fig.; pop. și fam.> a bleotocări, <fig.; pop. și fam.; deprec.) a lătra, <fig.; pop.> a blehăi, <fig.; fam.> a dârdâi, <fig.; reg.> a cățăi, a tocăi, a urdina, <fig.; peior.> a cotcodăci, a hodorogi, a măcăi. Vecinele ei melițează vrute și nevrute. Cele două prietene melițează toată ziua la telefon. 2 tr. (compl. indică ființe; adesea cu determ. modale) a snopi, a stâlci, <fig.> a bumbăci, a strivi, a tăbăci¹, a zdrobi, a zvânta, <fig.; fam.> a burduși, a potcovi, a țesăla, a unge, a vătui², <fig.; înv. și reg.> a ucide, <fig.; reg.> a melestui. Îl prinde într-un colț și-l melițează zdravăn.