melestui [At: VAIDA, GL. / V: ~eșt~, (css) ~ti, ~ești / Pzi: ~esc / E: mg mállaszt] 1 vt (Trs) A melița. 2 vt (Trs) A fărâmița ceva. 3 vt (Fig; c. i. o persoană) A stâlci în bătaie. 4 vr (Îf melesti) A se repezi înfuriat la cineva Si: a se oțărî. 5 vt (Reg; c. i. mămăliga) A amesteca cu melesteul (3). 6 vt (Fig) A vorbi mult și nedeslușit.

MELESTUI, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, și în forma meleștui) A mesteca. ♦ Fig. A snopi, a stîlci în bătăi. Toată era meleștuită [fata] de bătaie. RETEGANUL, P. II 80. – Variantă: meleștui vb. IV.

MELESTUI, melestuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mesteca cu melesteul. ◊ Fig. A bate tare pe cineva. – Magh. melleszteni.

A MELESTUI ~iesc tranz. pop. 1) (mămăliga) A mesteca cu melesteul. 2) A bate tare (cu melesteul); a ciomăgi; a cetlui. /<ung. mállaszt

melesti v vz melestui

melești v vz melestui

meleștui v vz melestui

MELEȘTUI vb. IV v. meleștui.

melestuĭésc v. tr. (ung. melleszteni, a jumuli, a jupui). Trans. Fam. Bat, buchisesc, chelfănesc.

melestui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiesc, 3 sg. melestuiește, imperf. 1 melestuiam; conj. prez. 1 sg. să melestuiesc, 3 să melestuiască

melestui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiesc, imperf. 3 sg. melestuia; conj. prez. 3 să melestuiască

melestui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. melestuiesc, imperf. 3 sg. melestuia; conj. prez. 3 sg. și pl. melestuiască

MELESTUI vb. v. snopi, stâlci.

melestui vb. v. SNOPI. STÎLCI.

melestui (-uesc, melestuit), vb. – (Trans.) A da cu parul. Mag. melleszteni (Densusianu, GS, I, 352; Drăganu, Dacor., III, 721; Candrea). – Der. melesteu, s. n. (Mold., băț, prăjină; făcăleț), care pare să presupună un mag. *mellesztő, paralel cu menesztő „băț”, din melleszteni și tő „băț” (după Cihac, II, 192, din sl. męti „a comprima”; după Byhan 319, din sl. mlĕti „a măcina”).

melestui, melestuiesc, (melesti), vb. tranz. – (reg.) 1. A fărâmița, a zdrobi. 2. A stâlci în bătaie. 3. A amesteca. – Din magh. mállaszt(eni) (Scriban; Densusianu, Drăganu, Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA), cf. magh. mállani „a se sfărâma”.

melestui, -esc, vb. tranz. – 1. A fărâmița, a zdrobi. 2. A stâlci in bătaie. 3. A amesteca. – Din magh. mállaszt (MDA).

MELESTUI vb. IV. Tranz. 1. (Prin Transilv.) A melița ; a zdrobi, a fărîmița (ceva). Cf. CABA, SĂL., LEXIC REG. 24. ♦ F i g. (Complementul indică o persoană) A bate, a lovi foarte tare ; a zdrobi, a stîlci în bătaie. Cf. VAIDA, PAȘCA, GL., DR. III, 721. Și-l apucă în pălmi și tot îl melestuiesc. RETEGANUL, ap. CADE. Așa l-a bătut, de tot l-a meleștit. Com. din BISTRIȚA. ♦ R e f l. (În forma melesti) A se repezi înfuriat la cineva ; a se oțărî. Com. BENIUC. 2. (Regional; complementul indică mămăliga) A mesteca cu melesteul. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ F i g. A vorbi mult și nedeslușit. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - Prez. ind.: melestuiesc. – Și: melestí, meleștuí (CADE, DR. III, 721), meleștí vb. IV. – Din magh. mállaszt.

MELESTÍ vb. IV v. melestui.

MELEȘTÍ vb. IV v. melestui.

MELEȘTUÍ vb. IV v. melestui.