MELESTUI vb. IV. Tranz. 1. (Prin Transilv.) A melița ; a zdrobi, a fărîmița (ceva). Cf. CABA, SĂL., LEXIC REG. 24. ♦ F i g. (Complementul indică o persoană) A bate, a lovi foarte tare ; a zdrobi, a stîlci în bătaie. Cf. VAIDA, PAȘCA, GL., DR. III, 721. Și-l apucă în pălmi și tot îl melestuiesc. RETEGANUL, ap. CADE. Așa l-a bătut, de tot l-a meleștit. Com. din BISTRIȚA. ♦ R e f l. (În forma melesti) A se repezi înfuriat la cineva ; a se oțărî. Com. BENIUC. 2. (Regional; complementul indică mămăliga) A mesteca cu melesteul. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ F i g. A vorbi mult și nedeslușit. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - Prez. ind.: melestuiesc. – Și: melestí, meleștuí (CADE, DR. III, 721), meleștí vb. IV. – Din magh. mállaszt.