melestui (-uesc, melestuit), vb. – (Trans.) A da cu parul. Mag. melleszteni (Densusianu, GS, I, 352; Drăganu, Dacor., III, 721; Candrea). – Der. melesteu, s. n. (Mold., băț, prăjină; făcăleț), care pare să presupună un mag. *mellesztő, paralel cu menesztő „băț”, din melleszteni și tő „băț” (după Cihac, II, 192, din sl. męti „a comprima”; după Byhan 319, din sl. mlĕti „a măcina”).