mățar sm [At: LM / Pl: ~i / E: maț + -ar] 1 Persoană care se ocupă cu pregătirea și cu vânzarea mațelor pentru cârnați. 2 (Rar) Persoană care prepară sau vinde corzi de instrumente făcute din mațe (1).

mâțar sm [At: DR / Pl: ~i / E: mâță + -ar] 1 (Buc) Persoană care mănâncă carne de mâță (1). 2 (Buc) Persoană care taie și jupoaie mâțe (1). 3 (Pgn) Persoană care se ocupă cu cojocăria. 4 (Reg) Persoană care are iepe slabe.

MĂȚAR, mățari, s. m. (Rar) Cel care curăță și vinde mațe pentru făcut cîrnați. Se dădeau acolo parlagiilor și mățarilor, pe o băncuță, o cinzeacă de trăscău sau un pac de mahorcă. M. I. CARAGIALE, C. 62.

mățár m. (d. maț). Lucrător la mățărie. Negustor de mațe pentru cîrnațĭ.

mățar s. m., pl. mățari

mățar (rar) s. m., pl. mățari

mățar s. m., pl. mățari

MĂȚÁR s. m. Persoană care se ocupă cu pregătirea și cu vînzarea mațelor (pentru cîrnați). Cf. LM. Mățari sînt 3. Mațele animalelor curățite gata, le trimet pe piețe străine unde se plătesc foarte bine. PĂCALĂ, M. R. 314. Se dădeau acolo parlagiilor și mățarilor, pe o băncuță, o cinzeacă de trăscău sau un pac de mahorcă. M. I. CARAGIALE, C. 62, cf. NOM. PROF. 49. ♦ (Rar) Persoană Care prepară sau vinde strune sau coarde făcute din mațe (II). Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: mățari. – Maț + suf. -ar.

MÎȚÁR s. m. 1. (Prin Bucov.) Persoană care mănîncă carne de mîță (I 1). Com. MARIAN. 2. (Prin Bucov.) Persoană care taie și jupoaie mițe (I 1); p. g e n e r. persoană care se ocupă cu cojocăria. Com. MARIAN. 3. (Regional) Persoană care are iepe slabe (Păușești Otăsău-Băile Govora). DR. V, 210. – Pl.: mîțari. – Mîță + suf. -ar.