masala sf [At: (a. 1776) URICARIUL, XIX, 392 / V: ~uă / Pl: ~le / E: ngr μασαλᾶς] (Înv) 1 Torță. 2 (Pop; îe) Orbul n-are trebuință de ~ Dacă vrei să ajuți pe cineva, nu-i da lucruri de care nu are nevoie. 3 (Pop; îe) Dă ~ua pe un poponeț Se spune despre un om nechibzuit, care dă un lucru mai bun pe altul mai prost. 4 (Mun; spc) Faclă de care se servesc pescarii ca să pescuiască noaptea Si: (reg) fachie.

MASALA, masalale, s. f. (Învechit) Făclie care arde cu păcură sau rășină și care servea la luminatul străzilor; era folosită de cărăuși la drum etc.; torță, faclă. Umblau cu masalale. Că au fost mai întîi masalale și după ele felinare cu lumînări. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. Toți se-ntoarseră pe la casele lor cu făclii și cu masalale. ODOBESCU, S. I 77. Au ieșit, una după alta, caleștile cu masalale. GHICA, S. 10.

MASALA ~le f. înv. Dispozitiv constând dintr-un băț prevăzut la un capăt cu câlți, cârpe sau alt material, îmbibat cu petrol, care servea la luminat, în special, în timpul unor manifestații de masă; faclă; torță. /<ngr. masalás

masalà f. torță de rășină înfiptă întru’un drug de fier: cu făclii și masalale Od. [Turc. MAŠALA, printr’un intermediar grec modern].

masalá f. (ngr. masalás, d. turc. mašala, din ar. maš’ale; sîrb. mašala). Torță, prăjină unsă cu rășină saŭ cu smoală și care servește la iluminat. V. faclă.

MAȘALA interj. (Înv.) Bravo! bine! de minune! – Din tc. māșallah.

masalauă sf vz masala

mașala i [At: NEGRUZZI, S. I, 24 / E: tc marșallah] (Tcî; ca termen de aprobare; îcr ișala) De minune Si: (tcî) aferim, bine, bravo.

MAȘALA interj. (Turcism înv.) Bravo! bine! de minune! – Din tc. māșallah.

MAȘALA interj. (Învechit) Bravo! bine! de minune! Arnăuții strigară: mașala! închinîndu-se pînă la pămînt. NEGRUZZI, S. I 24.

mașalà! int. ce o vrea D-zeu! (exclamare de admirațiune la Turci): arnăuții strigară mașala! închinându-se până la pământ NEGR. [Turc. MAŠALLA, de minune! bravo! lit. ce o vrea Dumnezeu].

mașalá (turc. ar. ma-šallah [ma šae allah], ce vrea Dumnezeŭ! ce minune! ce frumos!). Vechĭ. Rar. Interj. de aprobare saŭ de admirațiune.

masala (înv.) s. f., art. masalaua, g.-d. art. masalalei; pl. masalale

masala (înv.) s. f., art. masalaua, g.-d. art. masalalei; pl. masalale, art. masalalele

masala s. f., art. masalaua, g.-d. art. masalalei; pl. masalale

mașala interj.

MASALA s. v. fachie, faclă, făclie, torță.

masala s. v. FACHIE. FACLĂ. FĂCLIE. TORȚĂ.

MAȘALA interj. v. bine, bravo, perfect.

mașala interj. v. BINE. BRAVO. PERFECT.

masala (masalale), s. f. – Torță, făclie. Ngr. μασαλᾶς, din tc. (arab.) mașala (Tiktin; Gáldi 206; cf. Șeineanu, II, 250; Roesler 598; Lokotsch 1432; Ronzevalle 158), cf., bg., sb. măsala. Sec. XIX, înv. – Der. masalagiu, s. m. (purtător de făclie), din ngr. μασαλατζής › tc. mașalaci.

mașala interj. – Bravo! Tc. (arab.) mașalla (Loebel 62; Tiktin; Lokotsch 1433). Sec. XIX, înv.

MASÁLA s. Amestec indian de condimente, realizat adesea din peste 20 de mirodenii prăjite și râșnite, cele mai cunoscute variante fiind garam-masala (= „amestec iute”) și tandoori-masala, de culoare roșie-oranj, utilizat pentru condimentarea preparatelor gătite în tandoori (cuptorul indian tradițional).

MASALÁ s.f. (Învechit) Torță, faclă. 480 lei pe an, cheltuiala la 4 masalale pe toată sara (a. 1776). URICARIUL, XIX, 392. Doao duzine masalale (a. 1790). IORGA, S. D. VIII, 19. Neguțători cu păcură de vînzare, spre a să afla în Craiova pentru, aprinderea masalalilor (a. 1812). DOC. EC. 141. Au ieșit una după alta caleștile cu masalale a spătarului. GHICA, S. 10. Se făcu larmă, se aprinse masalalele. GANE, ap. ȘIO II₁, 250. Toți se-ntoarseră pe la casele lor cu făclii și cu masalale. ODOBESCU, S. I, 77. Lachei în turme, Cu masalale pe stradă, beți. MILLE, V. P. 105. Flăcările afumate ale masalalelor de pe la bărăcile de menagerii. CONV. LIT. XLV, 381. Am făcut odată un chef noaptea, la lumină de masalale. M. I. CARACIALE, C. 152. Trăsură. . . escortată de patru masalale din care curgeau văpăi. KLOPSTOCK, F. 334. Oamenii, care le da mina să plece noaptea prin oraș, umblau cu masalale. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 226. Păcura avea multă căutare la oraș, mai ales la București, folosită la unsul osiilor și la făcutul masalalelor. CAMIL PETRESCU, O. II, 27, cf. III, 227. Se iviră oameni cu masalale pregătite. . . și o lumină ca de foc învălui Podul Mogoșoaiei. PAS, L. I, 257. Merg călări înaintea unei carete lungi, cu masalelele. .. râspîndind un miros de rășină și de funii arse. CAMILAR, C. P. 120. Orbul trebuință de mașala n-are (= dacă vrei să ajuți pe cineva, nu-i da lucruri de care nu are nevoie). Cf. ZANNE, P. II, 653. Dă masalaua pe un poponeț, se spune despre omul nechibzuit, care dă un lucru mai bun pe altul mai prost. id. ib. III, 225. ♦ S p e c. (Munt.) Faclă de care se servesc pescarii ca să pescuiască noaptea; (regional) fachie. Cf. ANTIPA, P. 783. Orbit de lumina masalalei, peștele se lipește buimăcit și pironit de fund. ATILA, P. 137, cf. H IV 10. – Pl.: masalale. – Și: masaláuă s. f. BARCIANU. – Din ngr. μασαλᾶς.

MASALÁUĂ s. f. v. masala.

MAȘALA interj. (Turcism învechit, folosit ca termen de aprobare, de obicei cînd se reproduce vorbirea turcilor, adesea în corelație cu i ș a l a) De minune ! bravo ! bine ! (turcism învechit) aferim! Arnăuții strigară: mașala! închinîndu-se până la pămînt. NEGRUZZI, S. I, 24. 1500 galbeni!... ișala! mașala!.. . m-am făcut chiabur! ALECSANDRI, T. 433, cf. ȘĂINEANU, U., BARCIANU, ALEXI, W., TDRG. Turcii din gură striga: „Ișála^u Și ”mașala". TEODORESCU, P. P. 568, cf. 654.Din tc. mașallah.