3 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.

martin sm [At: BARCIANU / Pl: ~i / E: fr martin] (Orn) Pescăruș.

MARTÍN, martini, s. m. Pescăruș.

MARTÍN s.n. Pescăruș. [< fr. martin].

MARTÍN s. m. pescăruș. (< fr. martin)

MARTÍN ~i m. Pasăre marină, de talie medie, cu aripi lungi și cu penaj, mai ales, alburiu, care se hrănește cu pești; pescăruș. /<fr. martin

Martin m. nume a 5 papi dintre cari cel din urmă prezidă conciliul din Constanța (1417-1431).

Martin (Moș) m. numele popular al ursului: joacă bine, moș Martine!

Martín m. Nume propriŭ dat în glumă ursuluĭ: joacă bine, moș Martine, că-țĭ daŭ pîne cu masline! Pl. Niște sărbătorĭ băbeștĭ de la 1-3 Februariŭ ținute ca să fiĭ ferit de urșĭ și de lupĭ.

Dicio-Sân-Martin (Diczo-Szent-Márton) n. capitala județului Târnavei-mici: 3000 loc.

Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

martín s. m., pl. martíni

martín s. m., pl. martíni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MARTÍN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. v. pescăruș. 3. martin-mare v. pescar-de-mare.

MARTIN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. (Larus ridibundus) pescăruș, pescar rîzător, (reg.) giușcă, cărăbaș comun, porumbel-de-mare. 3. martin-mare (Larus) = pescar-de-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

Martín (martíni), s. m.1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecție contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

martín s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruși.

martin (cuv. fr.) v. bariton (1).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MARTIN, Mircea (n. 1940, Reșița), critic și teoretician literar român. Prof. univ. la București. Director al editurii Univers (1990-2001). Lucrări consacrate îndeosebi poeziei și criticii moderne românești și europene, într-un demers riguros și elevat („Generație și creație”, „Dicțiunea ideilor”, „Singura critică”, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”). Un amplu studiu despre „G. Călinescu și <complexele> literaturii române”.

arată toate definițiile

Intrare: martin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • martin
  • martinul
  • martinu‑
plural
  • martini
  • martinii
genitiv-dativ singular
  • martin
  • martinului
plural
  • martini
  • martinilor
vocativ singular
plural
Intrare: Martin
Martin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Martin
Intrare: Mărtin
Mărtin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mărtin
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

martin

etimologie: